Mineritul este o meserie la care puţini se încumetă: zile de 18 ore de lucru. Relief necruţător. Dificultăţi mecanice. Numeroase riscuri şi, de multe ori, nicio răsplată. La prima vedere, ar părea că e vorba de faimoasa Goană după Aur din Klondike de la sfârşitul anilor 1800. Dar aceasta este versiunea modernă a căutării visului suprem: să te îmbogăţeşti dintr-o încercare norocoasă. În noul serial National Geographic Channel, Aurul din Yukon, urmărim patru familii de mineri care riscă totul în speranţa că norocul le va surâde. Muncind din greu sub soarele zilei polare, echipajele fac tot posibilul să învingă condiţiile meteo… şi unii pe alţii. Difuzat în premieră pe National Geographic Channel joi, 5 decembrie, de la ora 22:00, Aurul din Yukon pătrunde în realitatea vieţilor acestor echipe de mineri şi descoperă provocările dure cu care se confruntă. Aceşti mineri riscă totul – relaţii, conturi bancare, reputaţii şi propriile vieţi – în căutarea valorosului minereu ce le-ar putea aduce milioane de dolari. Este cu adevărat o goană după aur.
Deşi preţul aurului a atins cel mai mare nivel din istorie în 2011, în prezent mineritul are nevoie de mai mult aur doar pentru a rămâne pe linia de plutire. Şi totuşi mai există bogăţii ce aşteaptă să fie descoperite prin muncă grea… şi, uneori, noroc chior. Aceşti bărbaţi hotărâţi, rezistenţi, din Yukon, speră să găsească 28.000 de grame sau mai mult de aur în acest sezon, şi speranţele lor sunt întemeiate. Cheltuielile cu salariile, combustibilul, hrana şi echipamentele sunt mai mari ca niciodată. Dar aceşti mineri perseverenţi nu au de gând să renunţe. Pe parcursul ultimilor doi ani, au cheltuit aproape jumătate de miliard de dolari americani căutând aur, argint, cupru, zinc şi alte minerale în Yukon. ”Mineritul este stilul nostru de viaţă”, spune minerul Ken Foy. ”În cel mai rău caz, poţi pierde tot ce ai. Dar, în cel mai bun caz, ai şansa de a te îmbogăţi. Nu ştii niciodată”.
Cele patru echipe de mineri prezente în documentar sunt formate din novicele ”Big Al” McGregor; răutăciosul Bernie Kreft şi cei doi fii ai săi, Justin şi Jarrett; cei mai buni prieteni Ken Foy şi Guillaume Brodeur; şi Karl Knutson şi exigentul său tată, Marty. De la topirea zăpezii din primavară până la îngheţul din octombrie, minerii au la dispoziţie doar patru luni să dea marea lovitură. Zilele sunt lungi, munca extenuantă, şi orice ar putea să meargă prost de obicei merge. La toate acestea, adaugă uimitorul şi periculosul relie din Yukon şi condiţiile grele de trai, iar miza este mare în sălbăticia exotică din nord.
Aurul din Yukon este produs de Paperny Entertainment pentru National Geographic Channels International (NGCI). Pentru Paperny, producătorii executivi sunt David Paperny, Cal Shumiatcher, Audrey Mehler, Beth Wichterich şi Lynne Kirby. Pentru NGCI, vicepreşedintele executiv şi directorul diviziei internationale de conţinut este Hamish Mykura.