„De Crăciun şi de Revelion am muncit, seara am prezentat Ştirile Kanal D, dar imediat după jurnal am fugit acasă unde mă aşteptau ai mei. Eu am aranjat masa pentru că de bucate s-au ocupat mama şi soacra. Ingrid, de Crăciun, a îmbrăcat o ţinută de Crăciuniţă, iar de Revelion a schimbat două toalete speciale pentru acea noapte. Bineînţeles că a venit Moş Crăciun, i-a adus jucării, dulciuri, cărticele, chiar dacă ea nu înţelege nimic din ele, Moşul i-a adus de toate. A primit foarte multe jucării, acum e în perioada în care se bucură de orice jucărie muzicală”, a spus Simona Pătruleasa.
În anul ce tocmai s-a încheiat, prezentatoarea Ştirilor Kanal D şi-a îndeplinit cel mai mare vis, acela de a fi mămică. „Am primit o mulţime de invitaţii să sărbătorim în oraş sau în club, dar nu ne-a lăsat inima să mergem de acasă, am stat cu fetiţa noastră şi cu părinţii. Nu am avut probleme cu Ingrid, a fost foarte cuminte şi de Craciun, şi de Revelion. În noaptea dintre ani a stat trează până la 3, a vrut şi ea să petreacă Revelionul”, a mai adaugat Simona Pătruleasa.