Cu o istorie zbuciumată, martirică şi glorioasă, care se întinde de la triburile dacilor apuli la unirea provinciilor româneşti făcută în acest loc de către Mihai Viteazul, şi recent la momentul din data de 1 decembrie 1990, când aici s-a hotărât sărbătorirea Zilei Naţionale a României, Alba Iulia este mult mai mult decât pare la prima vedere.
Nu există alt oraş care să sublinieze mai bine idealurile de unitate şi identitate ale românilor de-a lungul veacurilor.
Istoria oraşului Alba Iulia îndeamnă la respect, consideraţie şi aducere aminte a oamenilor şi faptelor care au făurit şi menţinut naţiunea şi statul român.
Originile oraşului Alba Iulia de astăzi se pierd în negura timpului. Primele menţionări istorice antice scriu despre Apoulon, marea aşezare a dacilor apuli (adică cei drepţi, cei viteji), care de la culmile Pietrei Craivii (astăzi satul Craiva, comuna Cricău, judeţul Alba) dominau întreg Podişul Transilvan. Însă locurile acestea au fost de fapt populate de oameni încă din vremuri imemoriale.
Cercetările şi săpăturile arheologice efectuate în nordul oraşului au scos la iveală o importantă aşezare neolitică locuită de populaţii de păstori şi agricultori în urmă cu aproximativ 5.000-1900 ani înainte de Hristos.
Citeşte mai multe detalii, pe descopera.ro!