Pentru că povestea piesei „Earthquake” este una specială, iar echipa care l-a produs şi-a dorit ceva care se petrece într-o lume abstractă, cu o fiinţă minsterioasă în prim-plan, într-un clip altfel, pe care fanii să îl urmărească cu sufletul la gură. Ce a ieşit veţi putea vedea singuri: Filmările au avut loc în Poiana Braşov, pe platoul Trei Brazi, iar videoclipul a fost produs de echipa The Lions Beat. Activităţile au fost pline de momente inedite pentru că tânăra solistă a avut parte de un machiaj special făcut de make-up artistul Chrstian Hillis, din Dublin. Acesta i-a aplicat pe corp o soluţie din latex lichid, proces care i-a luat câteva ore. Tot pentru acest videoclip s-a folosit o cadă cu peste 60 de litrii de lapte, în care s-a introdus gheaţă carbonică pentru a produce un efect de fum. În aceste cadre IRRA era complet goală şi acoperită doar de stratul de lapte şi fumul de gheaţă carbonică.