După ore lungi de filmare,
seara, Ioan a găsit o terasă turcească unde a fumat, alături de
localnici, narghilea adevărată: „Prima oară când am ajuns în oraş,
am vrut să mă aşez la o terasă împreună cu colegii mei din echipă
şi să savurez o narghilea
trimite la vremuri apuse dar, în acelaşi timp, îţi dă o senzaţie de
tihnă. Am ales tutun cu gust de măr şi aroma care ne-a învăluit
pufăind din acel alambic plin de fum ne-a făcut să ne simţim cu
siguranţă în Turcia”, îşi aminteşte actorul.
În aventura sa pe străzile din Bodrum, Ioan Isaiu a fost însoţit şi
de alţi colegi, printre care Radu Vâlcan şi Mădălina Drăghici, alături de care
s-a bucurat, din plin, de ospitalitatea localnicilor.
Din aceasta toamnă, Acasă, în „Iubire şi onoare„, Ioan Isaiu îi va
da viaţă lui Dan Stuttman, un personaj misterios, controversat, a
cărui viaţă este marcată de secrete.
Imagini în exclusivitate cu Ioan Isaiu la Bodrum şi un interviu cu
acesta pot fi urmărite, în această seară la „Poveştiri de noapte„.