Adela Popescu este adepta stilului natural, atunci când vine vorba de make-up. Cum se întreţine actriţa pe timpul verii şi la ce apelează pentru a avea mereu un păr frumos şi strălucitor, dar şi o siluetă impecabilă? Aflăm chiar de la ea!
1. Păr frumos şi sănătos? Adela Popescu deţine secretul! „Îmi aplic o dată pe săptămână, cel puţin, o mască cu ulei de cocos. De cele mai multe ori stau cu masca pe păr până a doua zi. Se spală foarte uşor, nu miroase, iar părul capătă o strălucire ieşită din comun. Aşa am reuşit să mi-l regenerez după atâţia ani de decolorat şi vopsit în toate nuanţele”, spune vedeta.
2. Sportul este cel mai bun prieten al Adelei.“Îmi place să fac sport sub îndrumarea unui instructor. Aşadar, practic kangoo jumps, fitness, yoga, doar cu supraveghetor. Mă motivează şi nu mă lasă să lipsesc!”
3. Apa pe stomacul gol şi fructele reprezintă ritualul din fiecare dimineaţă! “Nu-mi încep ziua fără un pahar de apă pe stomacul gol. După spălatul pe dinţi. Dimineaţa mănânc fructe în general. Pentru digestia lor nu se consumă multă energie, aşa că îmi rămâne destulă pentru restul activităţilor din acea zi”, a mai dezvăluit Adela Popescu.
Foto: Radu Vâlcan
4. “Sunt topită după fructe şi legume, aşa că la cât de multe mănânc perioada asta, se poate spune că sunt la detox. Preferatele mele în această perioadă sunt ciorbele de legume, salată de alge, ovăzul cu mere şi scorţişoară, pepenele roşu, piersicile, porumbul fiert, miezul de nucă, salată de vinete, etc”, a mai adăugat actriţa.
5. Întotdeauna mănâncă îngheţată când merge la film: “Când afară e caniculă, cel mai tare îmi place să merg la film. Şi niciodată nu intru în sală fără două cupe de îngheţată raspberry şi una de ciocolată. E ca un ritual dătător de stare de bine”.
6. Pentru a avea o manichiură perfectă, Adela Popescu preferă oja semipermanentă.“Îmi fac manichiura şi pedichiura cu ojă semipermanentă. Are un aspect natural şi îmi asigură un aspect impecabil al unghiilor toată perioada”.
Foto: Radu Vâlcan
7. Chiar dacă vara nu este adepta make-up-ului, Adela Popescu, nu iese din casă fără să-şi hidrateze buzele şi să aibă sprâncenele aranjate. “Vara, în timpul liber nu folosesc make-up aproape deloc. Nu ies, însă, din casă niciodată fără să-mi aranjez impecabil sprâncenele sau fără să-mi hidratez buzele. Iar ca variantă pentru evenimente, am renunţat la fond de ten în favoarea bb cream-ului. Dă un aspect mult mai natural şi firesc al pielii”.
Dana Popa