Am stat pe insulele Oahu şi Maui, dar, de fapt, nu am stat o
clipă locului. Ne trezeam dimineaţa la 5-6 şi plecam la drum.
Seara, ajungeam epuizaţi de atîta frumuseţe. În prima zi, mi-am
învins teama de a merge pe scuter şi m-am lăsat purtată, în voie,
pe şoseaua ce desena limita insulei cu oceanul”, îşi aminteşte
Iulia Vîntur.
„Ne-am simţit mici privind vulcanul, încă activ, ale cărui urme
le-am descoperit îndeaproape într-un tunel săpat de lavă, în
drumul ei spre ocean. În peşteră, era întuneric beznă, iar pereţii
negri ai grotei parcă erau prăfuiţi cu pulbere de aur, din care se
prelingeau apoi stalactite de ciocolată”, povesteşte vedeta PRO TV,
care a profitat din plin de răcoarea sucului de ananas sau cocos,
pe care l-a sorbit direct din nucă, şi a vizitat prima plantaţie de
ananas – celebra DOLE.
„Credeam că insula Seychelles are cea mai frumoasă şi
variată vegetaţie, însă cred că natura s-a dezlănţuit cu tot ce a
avut mai special pe insula aceasta din Hawaii – copaci cu forme
ciudate, care se împleteau cu liane, flori, arbuşti coloraţi. Tot
drumul era străpuns de cascade care se revărsau, spre fericirea
copiilor ce făceau concurs de sărituri”, mai spune Iulia Vîntur,
care a savurat mîncarea hawaiiană şi a învăţat cu plăcere paşii de
hula. De acolo, nu a plecat cu mîna goală. „Mi-am luat drept
suvenir un costum de hula şi ghirlande superbe de flori, cu care am
fost întîmpinaţi şi la hotel şi de care nu m-am despărţit oriunde
mergeam”.
Ca revenirea din Paradis acasă să nu fie bruscă, Iulia şi Marius au
ales un drum printre „stelele” din Los Angeles, unde Iulia s-a
pozat lîngă steaua lui Ricky Martin.