La începutul anilor ’90, Fata cu părul de foc cucerea o ţară
întreagă. „Fată dragă nu fi tristă” era refrenul pe care românii îl
fredonau tot timpul. Mădălina a început să cânte de la 15 ani, însă
cel care a făcut-o celebră este compozitorul Şerban Georgescu. La
scurt timp, acesta i-a devenit soţ, spre nemulţumirea părinţilor
săi, care îşi doreau un ginere mai tânăr. Diferenţa dintre cei doi
era de 17 ani, iar unii colegi de breaslă au comentat că Mădălina
s-ar fi căsătorit din interes. Au urmat 15 ani de căsnicie, cu bune
şi cu rele. Din păcate, divorţul a fost inevitabil. Deşi nu s-au
despărţit în cele mai bune condiţii, cântăreaţa a suferit cumplit
când Şerban Georgescu a murit, în urmă cu 3 ani. Însă Mădălina
părea să-şi fi găsit fericirea alături de fostul clăpar al trupei
Talisman, Mircea Petru. După ani de tratamente, Mădălina a rămas
însărcinată şi a născut anul trecut un băieţel, pe Petru jr. „Am
fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am
strâns puiul în braţe”, declara Mădălina cu ceva timp în urmă.
Tocmai îşi lansase un nou album la MediaPro Music, „09 Mădălina
Manole”, aşa că nimeni nu şi-a imaginat că artista se gândea la
sinucidere. Pe ultimul disc al cântăreţei veţi găsi câteva piese
cântate în limba engleză, dar şi multe piese de dragoste cu
versurile în română. „Marea dragoste” este ultimul single promovat
de artistă.