Andrei Ştefan şi-a cumpărat o casă

Apropo.ro / 02.03.2009, 00:00
Andrei Ştefan şi-a cumpărat o casă
Cîştigătorul marelui premiu în al şaselea sezon al emisiunii şi-a împlinit visul şi şi-a cumpărat împreună cu mama sa o locuinţă din care nimeni niciodată nu-i va mai da afară.

Dacă la începutul competiţiei, Andrei părea cel mai ghinionist dintre toţi concurenţii, deoarece partenera sa, Lili Sandu, şi-a rupt o coastă, apoi a avut-o ca parteneră pe Laura Cosoi şi abia în a treia ediţie şi-a găsit “perechea” în persoana Giuliei, Andrei a reuşit să impresioneze juriul şi publicul şi să cîştige marele premiu de 60.000 de euro.

Acum, la doar cîteva luni de la terminarea emisiunii, Andrei şi mama lui trăiesc fericirea de a avea pentru prima dată în viaţă o căsuţă doar a lor. Primul lucru pe care l-au făcut cei doi proprietari a fost să-şi deschidă cutiile în care-şi depozitau de şapte ani lucrurile, pe care nu le mai scoteau de teamă că ziua de mîine va însemna o nouă mutare.

“Momentan, locul seamănă cu un mic depozit, nu prea avem mobilă şi e cam gol. Avem însă idei pe care vrem să le punem în aplicare treptat şi sperăm să dăm locului un pic de personalitate. Mă bucur că voi putea aranja eu spaţiul din jurul meu, ştiind că voi pune lucrurile într-un loc şi vor rămîne acolo mult timp de acum încolo”. Andrei nu i-a uitat pe cei cărora le datorează această bucurie, de a avea propriul cămin.

“Încă îmi este dor de antrena­mentele cu Căprioara, de optimismul zilnic pe care îl avea Giulia, de susţinerea permanentă din partea lui Lili şi de zilele în care ne vizita Laura la antrenamente… De asemenea, îmi lipsesc şi ceilalţi concurenţi, deoarece toţi eram acolo o familie”.

În calitate de cîştigător, Andrei are cîteva sfaturi pentru concurenţii noului sezon. “Emisiunea este, dincolo de toate, o experienţă care te marchează ca om, care îţi dă mai multă încredere în tine şi în forţele proprii şi te motivează în atingerea scopului. Cel mai important este să crezi, să îţi doreşti cu adevărat, să treci peste toate obstacolele (fizice sau psihice) ce vor apărea şi să înţelegi că este o şansă unică în viaţă şi trebuie să profiţi de ea. De asemenea, să nu uiţi să transmiţi oamenilor de acolo şi telespectatorilor bucuria dansului, acea «sclipire» dintre parteneri şi apoi… restul vine de la sine!”.