Indio, fiul lui Robert Downey Jr. şi al fostei sale soţii, actriţa Deborah Falconer, era pasager într-o maşină care a fost oprită de poliţie, în momentul în care asupra lui s-a găsit cocaină, în urma unei percheziţii, potrivit site-ului tmz.com.
Indio, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat şi transportat la sediul unei unităţi de poliţie locale, unde a fost reţinut pentru posesie de droguri. Tânărul a fost eliberat luni dimineaţă, cauţiunea fiind fixată la suma de 10.250 de dolari, informează Mediafax.
Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependenţa de droguri şi de alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns şi de câteva ori în arestul poliţiei şi chiar la închisoare.
Foto: Splash News