E vremea vacanţelor, iar dacă încă nu v-aţi hotărât unde să mergeţi vara asta, iată câteva idei de la vedetele noastre!
Raluca Lăzăruţ merge în Tanzania
„În concediul din această vară voi merge în Tanzania, 10 zile. Deja mi-am planificat activităţile pe care le voi face acolo: 3 zile voi escalada Kilimanjaro, iar o săptămână voi fi in Zanzibar, în safari.”, ne-a mărturisit prezentatoarea Ştirilor Kanal D.
Simona Ţăranu lasă Italia pentru Grecia
Grecia ocupă primul loc în topul preferinţelor românilor pentru vacanţele de vară, dar şi în cazul Simonei. „Când spun vară, spun mare. Nu concep vacanţa în sezonul estival fără plajă şi mare. În ultimii doi ani verile le-am petrecut în Grecia, iar vara aceasta am ales aceeaşi ţară, doar staţiunea se schimbă. Înainte de a vedea Grecia, am fost în Italia. O destinaţie fascinantă care te face să te simţi ca într-un film. Însă acum sunt o susţinătoare a Greciei, destinaţie care se mândreşte cu nisip fin, apa cristalină, peisaje aparte, o mulţime de facilităţi pentru practicarea sporturilor nautice (în Grecia, am început să practic scuba diving), oameni foarte calzi şi primitori, iar mâncarea… nu mai spun. Nu obişnuiesc să merg în acelaşi loc, aleg altă destinaţie în fiecare an pentru că mereu vreau să descopăr ceva nou”, ne-a spus prezentatoarea ştiri sportive de la Digi24.
Camelia Bălţoi visează la Ţările Nordice
Prezentatoarea Ştirilor sportive de la Digi Sport 1 are un mare vis: vrea ca anul acesta să ajungă în ţările nordice. „Anul acesta vreau să ajung în ţările din nordul Europei. Este singura zonă de pe continentul nostru pe care nu am apucat, încă, să o vizitez. M-am ambiţionat să călătoresc cu maşina (cu avionul simt că nu „exploatez” suficient locurile) şi sper să am timp pentru tot itinerariul, pentru că nu pot pleca prea mult de la pupitrul ştirilor sportive”, spune Camelia.
Nicolai Tand, îndrăgostit de bucătăria portugheză
„De curând am vizitat Portugalia. De ziua Monicăi am decis să facem o scurtă călătorie şi, mes amis, tare fain a fost. Tare faini sunt oamenii acolo. Ne-au cucerit. La fel şi bucătaria lor. Simplă şi gustoasă. Au un fel de mâncare format din caracatiţă şi cartofi fierţi sfărâmaţi cu mâna. Numai atât! Nimic altceva. Te tăvăleşti pe jos de buni ce sunt”, spune cu entuziasm Chef Nicolai Tand.
Ela Crăciun: „New York- ul este oraşul sufletului meu”
„M-am tot gândit… dacă ar fi să aleg un oraş pe care îl iubesc din tot sufletul care ar fi acesta? Am vizitat multe, am descoperit locuri spectaculoase, dar de fiecare dată mintea şi sufletul meu sunt departe, foarte departe… pe continentul american. Iar New York-ul este oraşul sufletului meu. Îl iubesc şi îl redescopăr de fiecare dată la fel de spectaculos. Magia care mă cuprinde când ajung aici este la fel de intensă, iar senzaţiile mă uimesc de fiecare dată”, spune vedeta Antena 3.
Remus Nica, cu familia prin România
Prezentatorul emisiunii „Cireaşa de pe tort” de la Prima TV a optat pentru România. „Îmi aştept copiii, să petrecem vacanţa împreună. Nu ne-am hotărât încă unde vom merge, dar vom călători prin România. Hugo îşi dă bacalaureatul şi aşteptăm rezultatele, iar eu trebuie să fiu aici pentru strângerea culturilor. Din cauza fermei pe care o am la Feteşti, voi rămâne în ţară vara aceasta”.
Livia Graur, prima vacanţă în trei
„Săptămâna viitoare plecăm în prima vacanţă cu Renata. O mergem la mare, la noi. Renata este încă foarte mică şi nu vrem să plecăm departe de casă. O să petrecem o săptămână în familie, la Mamaia. Sperăm ca vremea să ţină cu noi.”, spune vedeta Prima TV.
Nicoleta Nicolae