La Deva se desfășoară, în perioada 30 aprilie – 3 mai, serbările orașului, în cadrul cărora este organizat și Târgul Meșterilor Populari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Manifestările vor începe în 30 aprilie, la ora 17.00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu un Atelier de fotografie, unde vor fi expuse fotografii de presă și va avea loc un recital Horia Mihail la „Pianul Călător”.
De 1 mai, în apropierea Pădurii Bejan unde este amenajată și zona de grătar, va avea loc un concert de muzică populară a Tarafului Silvana și a Ansamblului Mureșului din Brănișca, dar și recitaluri ale unor artiști locali cunoscuți. În aceeași zi, dar în Piața Unirii, din apropierea Primăriei Deva, vor avea loc recitaluri ale trupelor Trafic, Tempo, Good Day, Arhaica și Delia.
În 2 mai, la ora 11.00, are loc un cross, iar de la 17.00 este programată o paradă medievală între Piața Victoriei și Piața Unirii, după care pe scena amplasată în apropierea primăriei vor avea loc concerte susținute de Compact și Smiley.
În 3 mai, de la ora 10.00, la Aerodromul Săulești din apropiere de Deva, vor fi organizate zboruri demonstrative, iar de la ora 12.00 se va desfășura un concurs pentru bicicliști și un tur al orașului pe bicicletă. De asemenea, de la ora 17.00, în centrul Devei, va avea loc o paradă a portului popular, urmată de concerte de muzică populară susținute de tarafuri, ansambluri și interpreți cunoscuți din județul Hunedoara și Timiș. Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Manifestările sunt organizate de Primăria Deva împreună cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Începând cu 2 mai, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, va avea loc „Dracula Festival 2015”, care încearcă să îmbine mitul cu realitatea într-o atmosferă medievală presarată cu istorie și legende, prezentate într-o antiteză inedită între viața marelui domnitor Vlad Voievod Drăculea, cunoscut drep Vlad Țepeș, și legenda din spatele mitului Dracula.
„În prima zi a festivalului turiștii vor afla povestea personajului Dracula, spusă chiar de Dacre Stoker, strănepotul lui Bram Stoker – creatorul mitului Dracula. Dacre Stoker este autorul bestseller-ului «Dracula, mortul viu», carte care se bazează pe arhivele personale ale familiei Stoker. Cartea este scrisă împreună cu Ian Holt, scriitor și scenarist, ca o continuare a romanului-cult «Dracula», în spiritul intențiilor literare și în stilul lui Bram Stoker, părintele lui Dracula și întemeietorul genului horror”, a declarat organizatorul „Dracula Festival 2015”, Teodorov Alexandru Valentin.
Citeste mai mult aici!