Șefii inspectoratelor pentru situații de urgență vor trebui să lucreze aproape de prefectul județului, prefect care nu întotdeauna are anumite abilități sau calități profesionale în ceea ce înseamnă managementul sistemului situațiilor de urgență.
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, anterior, că procedurile de intervenție în situații de urgență vor fi regândite și că există acordul în acest sens dat de premierul Victor Ponta.
Potrivit lui Oprea, aceste proceduri vor fi reanalizate „în regim de urgență”, după tragedia în care patru oameni și-au pierdut viața, în urma prăbușirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.
Gabriel Oprea a precizat și că intervențiile aeriene în situații de urgență, pe durata în care elicopterele SMURD sunt ținute la sol, vor fi asigurate de celelalte aparate de zbor ale MAI, respectiv patru elicoptere, două aeronave și un avion. La nevoie, a mai spus ministrul, se va putea apela și la sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Mai multe detalii, pe gandul.info