Zilele de miercuri, 24 și 31 decembrie, din ultimele două săptămâni ale acestui an ar putea fi declarate drept zile libere de către Guvern, înaintea Sărbătorilor de Crăciun și, respectiv, Anul Nou, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Decizia ar urma să fie luată în ședința de miercuri a Guvernului.
Conform procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepția celor din instituțiile publice a căror activitate trebuie asigurată.
Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.
Pentru sfârșitul acestui an, zilele libere legale sunt 25 și 26 decembrie, reprezentând prima și a doua zi de Crăciun, iar zilele libere de la începutul anului viitor sunt 1 și 2 ianuarie, de Anul Nou.