„Anul viitor voi juca un meci demonstrativ de tenis cu domnișoara Simona Halep. Sper din tot sufletul ca acest eveniment să contribuie la apropierea tinerei generații de acest sport minunat”, este scris pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.
Simona Halep l-a invitat, prin intermediul prosport.ro, pe Klaus Iohannis să cânte imnul alături de jucătoarele din echipa României la întâlnirea cu Spania, care va avea loc, în februarie 2015, la Galați, în Cupa Federației, iar președintele ales a acceptat invitația.
„Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, domnule Președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună pe teren imnul național al țării noastre?”, este mesajul Simonei Halep.