Starul Mike Tyson își amintește cu durere de perioada copilăriei sale, care ar fi trebuit să fie cât se poate de frumoasă. Vedeta spune că pe la vârsta de 7 ani un bărbat necunoscut l-a luat de pe stradă. Nici nu avea habar de ce urma să i se întâmple și nici nu a avut timp de reacție.
Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unui interviu acordat SiriusXM. Tristețea încă se simțea în glasul său când vorba de trecut. Nu l-a mai văzut niciodată de atunci, însă momentele de acum 41 de ani au fost groaznice.
”Eram un copil, nu știam ce să fac. Am fost abuzat în toate modurile. M-a furat efectiv de pe stradă. M-a abandonat apoi ca pe un lucru folosit și nu l-am mai văzut de atunci”, spune Mike. Din nefericire, Tyson nu a spus nimic nimănui, nici familiei sale, nici poliției care ar fi putut prinde pedofilul.
Mike mai spune că nu știe cât de mult l-a schimbat această experiență. În 1992 el a fost condamnat pentru viol, la trei ani de închisoare. El a mai declarat că nu-i este rușine cu nimic din trecutul său.