Cum păsările sunt în majoritate zburătoare, tot ce ține de corpul acestora este adaptat pentru această activitate extrem de dificilă. Și când spunem asta ne gândim la întregul corp, atât pe exterior, cât și pe interior. Aici includem și sistemul nervos sau simțurile. Un văz bun este extrem de important pentru un zburător.
Este una dintre cele mai importante caracteristici ale păsărilor. Raportându-ne la mărimea lor, păsările au ochii mult mai mari decât cele mai multe dintre animalele existente. Multe dintre păsări pot vedea câte o zonă diferită cu fiecare dintre cei doi ochi. Alte păsări văd foarte bine la distanță sau detalii pe care un om nu le-ar putea observa cu ochiul liber. Păsările au un excelent simț al auzului. Evident, păsările au urechi, iar acestea ajută atât la auz, cât și pentru a menține echilibrul în aer, în timpul zborului. Păsările reușesc, de asemenea, să-și selecteze hrana instant.
Totuși, păsările nu reușesc să-și pună în valoare mirosul. De altfel, acest simț este absent sau aproape absent la mai toate păsările. În timpul zborului, păsările consumă foarte multă energie astfel că ele beneficiază de un metabolism foarte rapid. Păsările au, de obicei, o temperatură ce variază între 40 și 45 de grade Celsius și au un puls extrem de rapid. De exemplu, inima unei vrabii bate de peste 500 de ori pe minut.