Istoria dinamitei. Cum a fost descoperită dinamita

Unii ar spune că dinamita a fost descoperită de chinezi în Era Creștină. Dar când națiunile europene au început să o folosească în secolul 14, ei erau capabili să extindă influența lor în restul lumii.

Rețeta veche de praf de pușcă era formată din nitrat de potasiu, cărbune și sulf. Aceasta a fost formula folosită pănă la sfârșitul secolului 19.

În 1845, chimistul neamț Schoenbein a tratat fibre de bumbac cu o mixtură de concentrat acid sulfuric și azotic. A ieșit un produs alb, fibros asemănător cu bumacul în sine și cunoscut ca nitro-celuloză sau praf de bumbac. Era mai mult explozibil decât praf de pușcă. În același timp, un italian pe nume Ascanio Sobrero experimenta cu glicerina normală. El a lăsat să curgă picătură cu picătură glicerina într-un amestec puternic de acid azotic și sulfuric, pe care l-a păstrat rece. Rezultatul a fost o cantitate mică de nitroglicerină, care era un explozibil mai puternic decât praful de bumbac.

Aproape 20 de ani mai târziu, chimistul suedez Alfred Nobel descoperea dinamita, din întâmplare, pe când lucra cu nitroglicerina care îi dădea mari bătăi de cap. El a găsit o modalitate sigură de a produce nitroglicerina, dar materialul tot era periculos de manevrat. Exploda deseori în timpul transportului.

Într-o zi, Nobel muta niște doze de nitroglicerină dintr-o cutie de keiselguhr (diatomit) în care era împachetată. A descoperit că una dintre ele avea o spărtură și că mixtura de nitroglicerină și diatomitul au format o masă solidă – dinamita.