Peste 50 de familii din localitate au primit scrisori „cu aspect oficial” în care erau înștiințate că elevele din ultimul an al liceului din localitate trebuie să se prezinte la un examen ginecologic obligatoriu.
Mai mult, în vederea efectuării controlului, care ar fi trebuit să se desfășoare în sala de sport, elevele ar fi trebuit să-și scoată eventualele piercinguri din zonele intime. În scrisoare se mai menționa că elevele care nu se prezintă sau „nu trec” examinarea nu vor absolvi cursurile.
Părinții scandalizați au luat legătura cu directorul liceului, care a anunțat poliția, declarând că trimiterea acestori scrisori este „o glumă proastă”.
În timp ce polițiștii caută autorul (autorii) acestei glume iar adulții consideră că acesta a dat dovadă de mult tupeu, tinerii sunt entuziasmați de ideea avută de prankster, după cum se vede din comentariile de pe site-urile de socializare. „LOL, este genială, de ce nu mi-a trecut și mie așa ceva prin cap?”, a postat o elevă.