5 teorii surprinzătoare despre Omul de Neanderthal

Primul neanterthalian a fost descoperit în Belgia, în 1829, de Philippe-Charles Schmerling. Deoarece neanderthalienii au fost clasificați ca fiind o specie diferită de cea umană, este extrem de răspândită impresia că aceștia erau inferiori oamenilor, aceasta fiind una dintre cauzele dispariției lor.

Pe măsură ce au fost descoperite noi rămășițe ale neanderthalienilor, oamenii de știință au putut dezvolta noi ipoteze, mult mai precise, care sunt mult diferite de percepția generală de „omul peșterii”.

1. Oamenii de Neanderthal erau buni părinți

Potrivit unei echipe de cercetare de la PALEO (Centrul pentru Paleoecologie Umană și Originele Evolutive) și a uneia de la Departamentul Arheologie de la Universitatea din York, ideea că viața copiilor oamenilor de Neanderthal aveau o viață, grea, scurtă și plină de pericole nu este de loc adevărată, descoperirile făcute de aceste echipe surprinzând comunitatea științifică.

Cercetările făcute în locurile de înmormântare au arătat că copii au avut unrol semnificativ în societatea omului de Neanderthal. Arheologii au ajuns la această concluzie observând că mormintele copiilor erau mult mai elaborate și, în același timp, mult mai îngrijite decât cele ale adulților.

Cercetătorii au tras concluzia că, trăind în comunități mici, legăturile dintre membri grupului social erau mai strânse decât cele ale oamenilor din ziua de azi iar copiii se bucurau de cea mai mare grijă din partea adulților.

2. Toți locuitorii lumii, mai puțin cei din zona sub-sahariană, sunt „înrudiți” cu omul de Neanderthal

Un studiu condus de Damian Labuda de la Universitatea din Montreal a dezvăluit, pe baza studierii ADN-ului, că toți locuitorii pământului, mai puțin cei din zona sub-sahariană, au legături directe cu omul de Neanderthal.

Studiul a avut loc în 2010 și a constat în compararea ADN-ului (mai precis, peste 6.000 de cromozomi) locuitorilor din diverse părți ale lumii cu haplotipul omului de Neanderthal. Surprinzător, s-a descoperit că secvențele de gene ale ADN-ului omului de Neanderthal erau prezente în lanțul ADN al oamelilor de pe toate continentele lumii, inclusiv Australia.

Concluzia acestui studiu este că, în cursul evoluției, oamenii de Neanderthal și strămoșii noștri s-au încrucișat, primii fiind „asimilați” în specia noastră.

Această teorie este susținută și de faptul că oamenii de Neanderthal au trăit până acum 30.000 de ani, în timp ce strămoșii noștri au apărut acum 50.000 de ani. Asta înseamnă că în cei 20.000 de ani în care au existat impreună, cele două specii au avut timp suficient pentru încrucișare.

3. Oamenii de Neanderthal aveau un limbaj similar cu al oamenilor

Timp de mulți ani, oamenii de știință au crezut că Neanderthalienii nu erau capabili de comunicare mai evoluată decât mormăituri și arătarea cu degetele.

În 989, această credință a fost dată peste cap de descoperirea unui os hioid (osul care susține limba), esențial pentru vorbire. Chiar dacă și alte animale au acest os, cel descoperit în scheletul omului de Neanderthal seamănă izbitor cu cel al oamenilor moderni, ceea ce i-a condus pe cercetători la ideea că oamenii de Neanderthal erau capabili să folosească limbajul.

În lucrarea „Frontiere în știința limbajului, Dan Dedi și Stephen C. Levinson avansează ipoteza că limbajul modern și vorbirea au apărut acum 500.000 de ani, contrazicând precedentele teorii care estimau că acestea au apărut acum 50.000-100.000 de ani.

4. Inabilitatea neanderthalienilor de a vâna iepuri a condus la dispariția lor

Chiar dacă vânau cu succes mamuți și rinoceri blănoși, oamenii de Neanderthar nu puteau vâna iepuri, Și aceasta pentru că vânarea iepurilor presupune existența unui alt set de aptitudini, total diferit de cel necesar vânării mamuților.

Biologul John Fa a observat că, în timp ce oamenii preistorici vânau „la greu” iepuri, oamenii din Neanderthal nu făceau acest lucru. Descoperirea se bazează pe studierea oaselor aparținând unei perioade de 50.000 de ani și a faptului că oasele de iepuri au început să apară în urma cu circa 30.000, atunci când neanderthalienii au început să dispară.

Fa presupune că vânătoarea intensivă a animalelor mari a condus la scăderea numărului lor, dar și o creșterea numărului de animale mici, cum ar fi iepurele. Incapabili să vâneze iepuri, neanderthalienii au început să dispară, în timp ce strămoșii noștri s-au acomodat noii realități, reușind să supraviețuiască.

5. Neanderthalienii nu erau inferiori oamenilor din punct de vedere intelectual

Doi arheologi de la Universitatea din Leiden din Olanda susțin că nu există probe pentru afirmația că neanderthalienii ar fi avut o gândire inferioară oamenilor,

Aceștia erau capabili să comunice între ei, să facă planuri și să folosească terenul în avantajul lor. Aceste afirmații de bazează pe descoperirea scheletelor a 18 mamuți și a 5 rinoceri blănoși la baza unei râpe. Se crede că animalele au fost atrase pe marginea râpei și ulterior aruncate sau forțate să se arunce, ceea ce arată capacitatea lor de organizare.

În afară de abilitatea demonstrată la vânătoare, omul de Neanderthal se putea exprima și prin artă. Ocrul, un pigment natural, a fost găsit în numeroase site-uri arheologice, conducând la concluzia că neanderthalienii își vopseau corpurile, acest lucru făcând parte din ritualurile culturale și comunicarea simbolică.

O altă evidență a exprimării lor prin artă sunt picurile din pelștera spaniolă El Castillo (foto), care acum sunt atribuite lor după ce s-a descoperit că au o vechime de cel puțin 40.800 de ani.

Concluzia este câ diferența întelectuală dintre oameni și neanderthalieni era mică spre inexistentă, unii specialiști fiind și mai categorici: omul de Neanderthal a fost o variantă rasială ale lui Homo Sapiens și nu o specie diferită.