Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe, sărbătorit pe 23 aprilie

În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.

În spiritualitatea populară, între San-George și Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănaturile erau protejate de forțele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

Există și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va calcă peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăguna și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașina, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacatele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofă cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fața iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.

Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

În ziua de San -George, se aleg ciobanii care urmează să ia în primire oile până la sărbătoarea de Sf. Dumitru. Gunoiul din adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, pentru a rodi. Se zice că data în dimineața de Sf. Gheorghe e multă rouă, anul va fi îmbelșugat.

În Bucovina, Maramureș, Apuseni, Valea Mureșului, Turda, mai există practica Focului Viu. Focul era aprins de flăcăi, în gospodăriile din sat sau pe pășuni. Trebuia folosite exclusiv lemn și iasca pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl direcționau către animale pentru a le apăra de strigoi și a le feri de boli. Apoi, tinerii și copiii săreau peste foc pentru a fi feriți de rele și necazuri peste an.