Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015.
Potrivit proiectului, o serie de servicii nu sunt decontate din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unitățile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz.
Este vorba despre serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistența medicală la locul de muncă, asistența medicală a sportivilor, unele servicii medicale de înaltă performanță și unele servicii de asistență stomatologică, altele decât cele prevăzute în norme. De asemenea, asigurații vor plăti pentru serviciile hoteliere cu grad înalt de confort, pentru corecțiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta peste 18 ani, cu excepția reconstrucției mamare prin endoprotezare în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice, dar și pentru unele medicamente, materiale sanitare și tipuri de transport, altele decât cele prevăzute în norme.
Tot asigurații vor păti pentru: fertilizarea in vitro; asistența medicală la cerere, inclusiv pentru serviciile solicitate în vederea expertizei capacității de muncă, a încadrării și reevaluării gradului de handicap; contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului și contribuția personală din prețul medicamentelor, a unor servicii medicale și al dispozitivelor medicale.
În proiect se precizează și că asigurații vor plăti pentru orice serviciu medical solicitat. Nota de fundamentare a proiectului precizează ce conțin pachetul minimal de servicii medicale și pachetul de servicii de bază.
Astfel, în pachetul minimal sunt incluse: servicii medicale de urgență medico-chirurgicală, servicii de prevenție, servicii medicale ambulatoriii de specialitate (pentru specialitățile clinice) și servicii medicale spitalicești – spitalizare de zi și continuă.
Pachetul de bază cuprinde servicii medicale de urgență medico-chirurgicală, servicii de prevenție, servicii medicale pentru afecțiuni acute/subacute/acutizări ale unor boli cronice, servicii medicale pentru afecțiuni cronice (inclusiv monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra îmbolnăvirilor: riscul cardiovascular înalt, diabet zaharat tip 2, astm bronșic, boală cronică respiratorie obstructivă, boala cronică de rinichi), servicii medicale paraclinice în ambulatoriul de specialitate, servicii de medicină dentară, servicii de spitalizare de zi și continuă (cu transferarea spre ambulatoriul de specialitate și spitalizarea de zi a serviciilor medicale pentru care spitalizarea continuă este considerată evitabilă), îngrijiri medicale la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu, medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu și dispozitive medicale.
Proiectul este în dezbatere publică până la 7 aprilie.
Citește mai mult despre proiectul Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015 pe Mediafax.