Anchetatorii audiază, luni, în urma perchezițiilor din Capitală, 26 de persoane, printre care agenți de poliție și angajați de la SMURD și Ambulanță, în cazul cărora a fost începută urmărirea penală, după ce ar fi luat mită de la reprezentanții unor firme de pompe funebre, potrivit Parchetului TB.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
Ministerul Sănătății a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunțate despre accidente, de către angajați SMURD și SABI, precum și de polițiști, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 și 600 de lei, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
„Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunțate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătății.
Raed Arafat a precizat că, din păcate, datele proveneau de la angajați de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, Serviciul de Ambulanță Bucureși – Ilfov (SABI) și polițiști, iar aceștia primeau în schimb sume între 500 și 600 de lei.
Citește mai multe detalii despre legăturile dintre pompele funebre și medicii de pe ambulanțe, pe Mediafax.ro