Accidentul în care a murit Paul Walker, protagonistul francizei cinematografice „Furios și iute/ Fast & Furious”, a fost cauzat de o defecțiune mecanică a automobilului Porsche în care se afla actorul, fiind vorba probabil o scurgere de lichid la sistemul de direcție , potrivit unor surse citate de TMZ.com.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
Surse care au legătură cu magazinul auto Always Evolving, deținut de Paul Walker și Roger Rodas, cealaltă victimă din acest accident, spun că au văzut la locul accidentului urme de lichid pe asfalt, care preced urmele lăsate de cauciucurile automobilului Porsche în care s-au aflat cei doi bărbați.
Aceleași surse spun că urmele de cauciuc apar pe asfalt la o distanță foarte mică de locul impactului. Potrivit surselor, dacă Roger Rodas ar fi pierdut controlul automobilului, atunci urmele de cauciuc ar fi trebuit să indice o schimbare a direcției de deplasare. În schimb, aceste urme formează o linie dreaptă. După părerea lor, acest element pare să certifice teoria potrivit căreia persoana aflată la volan nu a mai beneficiat de o funcționare corectă a sistemului de direcție.
Citește mai multe detalii despre cauzele producerii accidentului în care și-a pierdut viața Paul Walker, pe Mediafax.ro