10. Fedex
Sigla (logo-ul) Fedex este, la nivel de bază, compusă din numele companiei. Și atunci, de ce această siglă „banală” a câștigat zeci de premii? Potrivit specialiștilor, este vorba despre utilizarea „spațiului negativ”.
În siglă, literele „E” și „x” sunt asfel poziționate încât spațiul dintre ele formează o săgeată. Munca de luni de zile depusă de designeri și crearea unui set nou de caractere au dat roade, sigla fiind aparent foarte eficientă la nivel subliminal. Chiar dacă foarte multă lume nu obdervă săgeata, sigla, în ansamblul ei este asociată cu viteza și eficiența.
9. McDonald’s
Pentru mulți, sigla McDonald’s nu reprezintă altceva decât o reprezentare galbenă a primei litere a numelui companiei. Tehnic, acest lucru este adevărat, dar mai există cateva nuanțe. Pentru alții, „M”-ul rotunjit este o reprezentare a sânilor mamei.
În 1960, compania a dorit să își modifice imaginea, luând în calcul chiar și schimbarea siglei. Însă Louis Cheskin, psiholog și consultant pentru design a pledat vehement pentru păstrarea siglei, argumentând că aceasta are un efect freudian asupra clienților, făcându-i pe aceștia să o asocieze cu o pereche de sâni „hrănitori” și inducându-le o senzație de foame.
8. Muzeul din Londra
Muzeul din Londra este locul unde poți descoperi istoria capitalei britanice, din timpurile mediavale până în zilele noastre. În 2010, muzeul a trecut printr-un proces de modernizare, printre altele și cu speranța creșterii audienței în rândul tineretului.
Noua siglă creată atunci a realizat acest lucru prin culorile vii folosite dar și prin „instrucțiunile” cuprinse în siglă. Logo-ul este compus din mai multe layere de culori diferite, fiecare reprezentând forma avută de oraș în diversele etape ale dezvoltării sale.
7. Adidas
Adidas produce echipament sportiv și accesorii, dar firma este cunoscută mai ales pentru pantofii de sport produși. Numele firmei își are originea într-o combinație realizată din numele și prenumele fondatorului, Adolf Dassler. Încă de la înființare, compania a pus un mare accent pe marketing, „marca cu trei dungi” aproape devenind motto-ul ei. În timp, logo-ul s-a schimbat, dar a încorporat întotdeauna cele trei dungi. La momentul actual, cele trei dungi sunt înclinate și de dimensiuni diferite, simbolizând un munte, metaforă pentru provocările și obiectivele pe care trebuie să și le asume un sportiv.
6. Mitsubishi
În anul 1800, Mitsubishi, pe atunci o companie de transporturi navale, a fost creată prin fuziunea a două grupuri. Sigla, este la rândul său, o combinație a siglelor celor două grupuri: frunza trilobată a clanului Tosa și trei diamante, blazonul familiei Iwasaki. Cele trei diamante semnifică fiabilitate, integritate și succes și au culoarea roșie deoarece roșu denotă încredere și atrage clienții.
5. Google
Sigla Google este una simplă: fără fonturi sau culori ostentative, fără simboluri. Designerii au dorit prin această siglă să afișeze un sentiment de ludic și, după o încercare nereușită de a creea acest lucru prin înclinarea literelor, focusul lor s-a îndreptat către culori.
Actuala siglă este creată cu ajutorul culorilor primare, „rupte” la un moment dat de o culoare secundară, verdele. Aceasta vrea să inspire ideea că Google joacă, dar niciodată după reguli.
4. Animal Planet
Relansarea din 2008 a înlocuit vechea siglă, în care apăreau un elefant și o planetă, cu cea actuală. Prin schimbarea siglei s-a dorit eliminarea percepției că Animal Planet ar fi lent și plictisitor. Noua siglă reprezintă, potrivit specialiștilor, instinctul, culoarea inspirând jungla, îndrăzneala și pornirile „animalice”, dar și emoție.
3. NBC
Foarte mulți cunosc că sigla NBC reprezintă un păun. Însă puțini știu că acesta a fost un truc de marketing pentru a determina oamenii să cumpere televizoare color. La momentul creării siglei, NBC era deținută de companie de produse electronice RCA, care căuta o cale de a arăta oamenilor că prețul ridicat al televizoarelor color, abia apărute, era justificat. Aveau nevoie de o siglă care să arate publicului cu televizoare alb-negru ceea ce pierd. S-a renunțat, pe rând, la curcubeu și la fluturi în favoarea păunului. Cu această siglă „au împușcat doi iepuri dintr-o lovitură”, adăugând conotația că NBC este mândră de programele sale color prin analogia la cunoscuta frază „mândru ca un păun„.
2. The Amazon
O siglă simplă la prima vedere, dar plină de semnificații. Săgeata galbenă de sub numele companiei având un dublu înteles.
Pe de o parte simbolizează un zâmbet, cel al clientului mulțumit. Pe de altă parte, săgeata începând din dreptul literei „a” și sfârșind în dreptul literei „z” arată diversitatea produselor..
1. Pepsi
Ce vă trece prin cap atunci când aflați că Pepsi a cheltuit sute de milioane de dolari pentru actuala siglă?
Dar atunci când vi se spune că agenția de branding angajată de Pepsi a prezentat spre aprobare sigla alături de un document de 27 de pagini, în care sunt explicate conotațiile modelului ales?
Pe scurt, argumentele prezentate au fost presărate cu cuvinte de genul feng shui, câmpul magnetic al Pământului, Pitagora, geodinamică, teoria relativitații? … Exact (dacă ați exclamat WTF)!
Ceea ce ne face să ne gândim dacă noua sigla chiar funcționează sau a fost o „abureală” a companiei de branding pentru a încasa un cec „gras”.