„Oferta irezistibilă”, cel mai nou film al regizorului Giuseppe Tornatore

De: Gabriela Voicu / 11.07.2013, 12:20
"The best offer"/"Oferta irezistibilă", cel mai nou film al regizorului italian premiat cu Oscar, Giuseppe Tornatore, va rula pe marile ecrane din România începând cu data de 19 iulie 2013.

„The best offer”/”Oferta irezistibilă”, cel mai nou film al regizorului italian premiat cu Oscar, Giuseppe Tornatore, va rula pe marile ecrane din România începând cu data de 19 iulie 2013.

Premiat la competiția „David di Donatello” pentru cel mai bun film, „The best offer” poartă semnătura recunoscutului regizor Giuseppe Tornatore, câștigător al premiului Oscar în anul 1989 pentru filmul „Cinema Paradiso”.

Apreciat și pentru filmele „Malena” și „The legend of 1900”, Tornatore aduce în prim-plan, de data aceasta, povestea neobișnuită a excentricului colecționar de antichități Virgil Oldman (Geoffrey Rush). Virgil este un bărbat singur, educat în înalta societate a Europei, recunoscut pentru obsesia dezvoltată din meseria sa, dar și pentru reticiența sa în legăturile cu oamenii din jur.

Poster „The best offer”/”Oferta irezistibilă”

În ziua în care împlinește 63 de ani primește un telefon de la o tânără care dorește o evaluare a obiectele de artă moștenite de la familia sa. Nu mică i-a fost surpriza să observe că fata misterioasă a lipsit chiar de la întâlnirea de evaluare a bunurilor. În încercarea de a-i afla identitatea, Virgil este ajutat de singurul său bun prieten, un restaurator de obiecte mecanice, să intre în jocul de șah al femeii necunoscute, care trăiește într-o permanentă teamă de lumea exterioară. În scurt timp, Virgil este prins într-o capcană a pasiunii și trăiește o experiență care îi va schimba atât viața profesională, cât și pe cea personală. Cei doi, evaluator și client sunt atrași în capcana pasiunii care le schimbă propiile existențe și îi ajută să depășească limitele impuse de societate.

„The best offer”/”Oferta irezistibilă” va rula pe marile ecrane din România în variantă 2D și se adresează atât iubitorilor de artă, cât și spectatorilor pasionați de povești puternice și pasionale.