Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce până pe 9 iunie 2013, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
BANAT
Valorile termice vor fi în creștere la începutul intervalului, astfel încât maximele diurne, de la o medie de 19 grade în prima zi, vor atinge aproximativ 27 de grade pe data de 29 mai, iar minimele nocturne vor marca o creștere de 7 grade în această perioadă.
Începând cu data de 30 mai, vremea se va răci, iar între 31 mai și 3 iunie mediile termice se vor situa în jurul a 20 de grade ziua și 11 grade noaptea. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, regimul termic va marca o creștere ușoară de la o zi la alta, care va conduce, până pe 9 iunie, la valori maxime de 25 de grade și minime de 14 grade.
Ploile, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, începând cu data de 29 mai, dar mai importante cantitativ vor fi pe 30 mai.
CRIȘANA
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru sfârșitul lunii mai, dar regimul termic va fi în creștere treptată și pe data de 29 mai mediile temperaturilor vor fi cu aproximativ 10 grade mai ridicate decât în prima zi, maximele atingând 26…27 de grade și minimele 13 grade. În următoarele zile, un nou proces de răcire va determina, în intervalul 31 mai – 3 iunie, temperaturi diurne de 20 de grade, în medie, și nocturne de 10…11 grade, mai scăzute decât mediile multianuale ale perioadei. În a doua săptămână va avea loc o încălzire ușoară și treptată, astfel că la sfârșitul perioadei de prognoză vremea va fi normală termic pentru prima decadă a lunii iunie, cu maxime de 24 de grade și minime de 13 grade.
Vor fi frecvente aversele însoțite de descărcări electrice, dar cantitățile de apă vor fi mai însemnate în jurul datei de 30 mai.
TRANSILVANIA
Debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme mai rece decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii mai, dar până pe 29 și 30 mai se vor înregistra temperaturi maxime de 25 de grade, cu aproximativ 8 grade mai mari față de cele din prima zi. Între 30 mai și 1 iunie, regimul termic diurn va scădea, în medie, cu 6 grade, pentru ca apoi, până la sfârșitul perioadei de prognoză, să crească ușor de la o zi la alta, spre 21…22 de grade în ultima zi. După primele dimineți răcoroase, temperaturile nocturne se vor situa în jurul unei medii de 10 grade în cea mai mare parte a intervalului.
Aversele de ploaie și descărcările electrice se vor semnala frecvent pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar caracterul de torențialitate al ploilor se va manifesta mai ales în jurul datelor de 30 – 31 mai și 4 iunie.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
MARAMUREȘ
Creșterea valorilor termice din primele zile ale intervalului de prognoză va fi de aproximativ 10 grade, determinând, pe 29-30 mai, medii ale maximelor de 24…25 de grade și minime de 12 grade. În următoarele două zile va avea loc un proces de răcire, iar după data de 3 iunie regimul termic va marca o creștere treptată până la sfârșitul perioadei de prognoză, când se vor atinge temperaturi diurne de 23 de grade și nocturne de 12 grade.
Ploile, prezente în fiecare de zi, vor avea mai ales caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantități de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datelor de 30-31 mai și 4 iunie.
MOLDOVA
După o primă zi răcoroasă, cu medii ale maximelor de 19 grade, vremea se va încălzi treptat. Pe 30 mai, temperaturile diurne vor atinge 26…27 de grade, iar minimele nocturne vor fi de aproximativ 13 grade și se vor menține în jurul acestei valori până la sfârșitul perioadei de prognoză. Cu toate acestea, regimul termic diurn va marca o scădere de circa 6 grade în intervalul 31 mai – 2 iunie, pentru ca apoi temperaturile să crească ușor de la o zi la alta, în ultimele zile urmând a se înregistra valori maxime de până la 24 de grade.
Probabilitatea de ploi, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, va fi mai mare după data de 31 mai, când se vor înregistra și cantități de apă mai însemnate.
DOBROGEA
Regimul termic diurn va avea o evoluție marcată de ușoare variații periodice, astfel încât mediile temperaturilor maxime, de aproximativ 21 de grade în prima zi, vor crește spre 25 de grade pe 30 mai. Apoi vor scădea ușor și vor atinge 23 de grade pe 2 iunie, pentru ca ulterior să crească din nou, ușor, dar constant, revenind la 25 de grade spre sfârșitul intervalului. Mediile minimelor nocturne se vor situa, în medie, între 14 și 16 grade în cea mai mare parte a perioadei de prognoză.
Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată după data de 31 mai.
MUNTENIA
În primele zile vremea se va încălzi, de la 21 de grade în prima zi, până la o medie de 28 de grade pe 30 mai. Ulterior se va răci din nou, spre 23 de grade pe 2 iunie, după care va urma o creștere ușoară de la o zi la alta, care va determina la sfârșitul intervalului de prognoză medii ale temperaturilor diurne de 26 de grade, ce vor caracteriza un regim termic normal pentru prima decadă a lunii iunie. Minimele nocturne se vor situa între 11 și 14 grade în cea mai mare parte a intervalului.
După data de 30 mai se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice, iar în jurul datei de 31 mai, ploile vor fi mai însemnate cantitativ.
OLTENIA
Vremea, răcoroasă în prima zi, se va încălzi treptat, astfel încât pe 29-30 mai mediile maximelor vor atinge 26 de grade, iar ale minimelor vor fi de aproximativ 13…14 grade, cu circa 6 grade mai mari decât la începutul intervalului. Va urma o scădere ușoară, spre 20 de grade pe 1 iunie, după care temperaturile vor crește treptat, vremea devenind normală termic în ultimele zile, când maximele diurne vor atinge 25 de grade și minimele nocturne vor fi de 14 grade.
Ploile se vor semnala frecvent după data de 30 mai, dată la care se vor înregistra și cele mai însemnate cantități de apă. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice.
LA MUNTE
Valorile termice vor marca o creștere de 8…9 grade în primele zile, atingând medii ale temperaturilor diurne de 16…17 grade, pe 29-30 mai, când minimele vor fi de aproximativ 8 grade, față de 1…2 grade la începutul intervalului de prognoză. Ulterior, în intervalul 31 mai – 4 iunie, vremea se va răci ușor, în medie spre 12 grade ziua și 4…5 grade noaptea. Apoi, un nou proces de ușoară încălzire va determina spre sfârșitul intervalului valori termice cu aproximativ 4 grade mai ridicate, vremea devenind normală termic pentru început de iunie.
Aversele, însoțite de descărcări electrice, vor fi frecvente, mai ales în cursul după-amiezelor, dar vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 30 mai.