O iubitoare de pisici dotata cu imaginatie bogata a lansat de curand pe piata o serie de peruci pentru feline. Doritorii pot alege stilul si culoarea perucii in functie de forma fetei animalutului, de forma si culoarea ochilor si chiar in functie de personalitate.
Astfel, pentru pisicile romantice si sensibile, care se lasa purtate de ganduri si raman indelung contempland motivele existentei felinelor – perucile "Pink Passion" sunt accesoriul ideal. Daca pisica ta este mai degraba o fiinta sofisticata si pretentioasa, "Bashful Blonde" ar putea fi cea mai potrivita alegere.
Pentru o doza de extravaganta si un accesoriu care sa puna in valoare contururile elegante ale chipului, alege nuanta "Silver Fox"; pisica ta nu va trece neobservata nici in drumul spre litiera.
In cele din urma, daca niciuna dintre variantele de mai sus nu satisface gusturile companioanei tale cu mustati, exista si optiunea "Electric Blue" – pentru pisicile cu suflet de artist – care garanteaza un look glam si jazzy, desprins parca din perioada de glorie a Lizei Minelli.