Miercuri, cerul va avea înnorări și va ploua ziua pe arii extinse în vestul, centrul și sudul țării și local în rest, iar noaptea în toate regiunile.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de ploi abundente valabil în intervalul miercuri, 3 aprilie, ora 09.00 până joi, 4 aprilie, ora 09.00.
În acest interval va ploua în toată țara. Vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului.
Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro
În Oltenia, vestul Transilvaniei și Maramureș cantitățile de apă vor cumula local peste 25 l/mp, iar în zona Carpaților Meridionali se vor depăși 60…70 l/mp.
Cod galben de ploi
La altitudini de peste 1800 m, iar noaptea trecător și în Banat, vor mai fi posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.
În București, miercuri cerul va prezenta înnorări și temporar, va ploua moderat cantitativ, vor fi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.
Joi, în țară, vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 6 și 12 grade, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată și se vor situa între 9 și 17 grade.
Cerul va deveni variabil în vestul și sud-vestul țării, dar va prezenta înnorări, mai ales ziua, în celelalte regiuni și va ploua pe arii extinse în nordul, nord-estul și centrul țării.