Posta Romana majoreaza tarifele de la 3 ianuarie 2008

Apropo.ro / 30.11.2007, 19:53
Posta Romana majoreaza tarifele de la 3 ianuarie 2008
Compania Nationala Posta Romana (CNPR) va majora, la 3 ianuarie 2008, tarifele.

 

Compania Nationala Posta Romana (CNPR) va majora, la 3 ianuarie 2008, cu 25% tariful pentru plicurile de corespondenta de cel mult 20 de grame, de la 0,8 lei la un leu, iar pentru plicurile pana la 50 de grame cresterea va fi de 68,75%, de la 1,1 lei la 1,6 lei, a anuntat, vineri, operatorul postal.

Pentru trimiterile interne cu greutatea cuprinsa intre 1-2 kilograme, CNPR va practica din 2008 un tarif de 7 lei, cu 0,1 lei mai mult fata de cel actual.

Tariful pentru recomandatele interne va creste cu 40%, la 1,4 lei, in timp ce pentru o scrisoare trimisa recomandat in afara tarii clientul va plati 6 lei, cu 7,14% mai mult decat in prezent.

Pentru coletele interne, majorarea tarifului va fi de 20%. Astfel, un client va plati incepand cu anul viitor 1,2 lei atat pentru tariful de inregistrare, cat si pentru tariful per kilogram.

In cazul distribuirii programate de pana in 5 kilograme, Posta Romana va creste tariful de la 1,5 lei la 2 lei, iar pentru pachetele de peste 5 kilograme pretul se va majora cu 0,5 lei, respectiv la 3 lei.