Pretenții de vedetă are Elton John atunci când se deplasează la concerte. Aflat în Brazilia, pentru un turneu, artistul a închiriat în hotelul în care s-a cazat o cameră doar pentru colecția sa de ochelari pe care îi poartă în show-urile sale.
Surprinde-ți mama sau iubita cu o felicitare de Mărțișor!
Potrivit publicației Pampulha, excentricul star britanic le-a cerut organizatorilor concertului său din orașul Belo Horizonte să îi închirieze o cameră de hotel suplimentară, doar pentru colecția sa de ochelari.
Cântărețul a mai cerut ca temperatura din acea cameră să fie menținută tot timpul la valoarea de 16 grade Celsius, iar apartamentul să fie decorat cu flori.
Se pare că artistul a cerut ca dressingul să îi fie decorat cu recipiente înalte de doi metri în care să fie plasați palmieri, iar în apartament să se afle șapte vaze cu flori, din care cinci să conțină 16 trandafiri roșii și două să conțină 16 trandafiri albi.
Nu este pentru prima dată când artistul britanic în vârstă de 65 de ani, al cărui nume real este Reg Dwight, a avut o serie de solicitări originale pentru organizatorii concertelor sale.
În trecut, el a cerut ca dressingul său să fie suficient de mare pentru a adăposti zece persoane, scaune ample și o canapea lungă de 10 metri, un fotoliu cu brațe și mai multe scaune simple.
În mod tradițional, artistul britanic cere ca aranjamentele florale din camera sa de hotel să nu includă crizanteme, margarete, mușcate și crini.
Citește mai multe detalii despre dorințele unei vedete în turneu – Elton John, pe Mediafax.ro