Billboard: Madonna este „mașina de făcut bani” a industriei muzicale

De: Gabriela Voicu / 25.02.2013, 17:15
Billboard: Madonna este
Madonna conduce topul Billboard Biggest Money Makers al cântăreților cu cele mai marti câștiguri în 2012. Vezi cine se mai află în top.

Cântăreața în vârstă de 54 de ani a obținut cea mai mare parte a câștigurilor sale din ultimul an, care se ridică la 34,6 milioane de dolari, din turneul susținut anul trecut, care i-a adus venituri de 32 de milioane de dolari.

Madonna, care a ocupat primul loc în acest clasament Billboard și în 2008, este și singura femeie din Top 10, liderul de anul trecut, cântăreața de muzică country Taylor Swift, situându-se pe locul al 15-lea.

Madonna (Hepta)

Pe locul al doilea în topul Billboard se află Bruce Springsteen, ale cărui câștiguri de 33,4 milioane de dolari au fost generate tot de concertele sale, sold-out, susținute mai ales pe stadioane. 92% din câștigurile pe anul trecut au fost generate de turneul de promovare a albumului „Wrecking Ball”.

Roger Waters, fondator al trupei Pink Floyd, s-a situat pe locul al treilea, cu câștiguri de 21 de milioane de dolari, obținute mai ales din turneul „The Wall Live”.

Află cine ocupă celelate locuri în clasamentul Billboard ale cântăreților cu cele mai mari câștiguri, pe ZF.ro