Cei 27 de autori români invitați la a 33-a ediție a Salonului Cărții de la Paris 2013 vor reprezenta toate generațiile de scriitori și toate genurile literare – roman, bandă desenată, poezie, teatru, eseu – , iar publicul îl va putea descoperi în special pe Mircea Cărtărescu, „posibil candidat la Premiul Nobel pentru Literatură”, precizează organizatorii.
Printre cei 27 de autori români se numără Florina Iliș, laureată a Premiului Courrier International 2010, Norman Manea (Premiul Médicis étranger 2006), Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei și Finanțelor, Savatie Baștovoi, Marius Daniel Popescu, șofer de autobuz și scriitor care trăiește în Elveția, și Răzvan Rădulescu, scenaristul filmului „Marți după Crăciun”, remarcat la Festivalul de la Cannes în 2010.
De asemenea, vor fi invitați Gabriela Adameșteanu, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Dan Lungu, Adina Rosetti, Bogdan Suceava, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Țepeneag, Eugen Uricaru, Ana Blandiana, Doina Loanid, Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Vișniec, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Andrei Oișteanu, Andrei Pleșu, Ileana Surducan și Alex Tamba.