Ducele Felix al Luxemburgului s-a logodit cu o studentă germană

De: Marian Andrei / 14.12.2012, 09:46
Ducele Felix al Luxemburgului s-a logodit cu o studentă germană
Familia domnitoare din Luxemburg a anunțat joi logodna celui de-al doilea fiu al marelui duce Henri cu o tânără studentă germană, la două luni după căsătoria moștenitorului tronului, organizată cu mare pompă în acest ducat.

Prințul Felix, în vârstă de 28 de ani, s-a logodit cu Claire Lademacher, născută în urmă cu 27 de ani la Filderstadt, un mic oraș aflat în apropiere de Frankfurt (Germania), se afirmă în comunicatul oficial emis de casa ducală din Luxemburg.

Prințul Felix, născut pe 3 iunie 1984, este al doilea dintre cei cinci copii ai marelui duce Henri și fratele mai tânăr al ducelui Guillaume, moștenitorul tronului, care s-a căsătorit pe 20 octombrie cu tânăra contesă belgiană Stéphanie de Lannoy.

Claire Lademacher își pregătește doctoratul la Roma, cu o teză care vizează aspectele etice ale donării de organe, și lucrează în paralel, din 2009, la carta bioeticii și a drepturilor omului redactată de UNESCO.

Curtea ducală din Luxemburg nu a anunțat deocamdată data la care va avea loc această căsătorie.