Nadine Nash, 34 de ani, a contactat un virus de la fecalele de câine pe când avea patru ani. Atunci se juca într-un parc, ca orice copil. După 30 de ani, virusul s-a activat și i-a provocat o infecție toxică ce a condus la pierderea unui ochi.
A fost diagnosticată cu toxocaroză oculară, ce a fost cauzată de înghițirea unui parazit aflat în fecalele de câine și care se regăsește și în cazul pisicilor, vulpilor, etc.
Dacă parazitul, ce poate ajunge până la 12 cm lungime, s-a răspândit în ochi, așa cum este în cazul lui Nadine, îl poate deteriora definitiv.
Femeia a fost supusă unei intervenții chirurgicale, în cursul acestui an, prin care i s-a îndepărtat ochiul și a fost înlocuit de o proteză.
Nadine nu a avut nicio problemă ani de zile, însă de 10 ani infecția și-a făcut simțită prezența. A făcut glaucom, pentru ca într-un final să-și piardă ochiul.
Acestui risc suntem supuși cu toții, adulți sau copii, mai ales în condițiile în care proprietarii de animale de companie, care ies cu ele afară pentru a-și satisface nevoile fiziologice, nu strâng mizeria lăsată de acestea.
Cei mici sunt mai predispuși spre astfel de infecții, căci ei ating des fel și fel de obiecte murdare, împinși de curiozitate, fără a avea habar de consecințe.
Nadine trage un semnal de alarmă și îndeamnă proprietarii de animale să strângă mizeriile în urma câinilor sau pisicilor, din locurile publice, atunci când îi scot afară.