Gemenii William și Ellenita Trykush pot înota fără probleme în piscina de 25 de metri. Deși au doar 10 luni și nu știu încă să vorbească sau să meargă, gemenii fac spectacol atunci când intră în bazin.
Atunci când sunt sub apă, gemenii par că se află în mediul lor natural: zâmbesc, respiră independent și țin ochii deschiși de parcă nici nu s-ar afla în bazin.
Micuții au venit pe lume în urma unei operații de cezariană, cu șase săptămâni mai devreme de termen. Părinții lor, înotători de performanță, nu se așteaptau la o asemenea surpriză din partea copiilor. Totul a început pe când se aflau în vacanță, în Cipru. Gemenii au înotat singuri, fără ajutorul lor, dar și fără a executa mișcările unui înotător adult.
Reveniți din vacanță, familia a mers la unul dintre bazinele din oraș, pentru cei mici. Uluitor, dar la vârsta lor pot face cu ușurință o lungime de peste 12 metri de bazin.
Un lucru care ar putea obosi un adult, gemenii îl fac natural și neobosiți. Iubesc atât de mult apa, încât ai impresia că acela ar fi mediul lor în care se simt cel mai bine.
Un instructor de înot care își face meseria de 20 de ani mărturisește că nu a mai întâlnit un asemenea caz.
Micuții merg acum la bazin de două ori pe săptămână și se simt foarte bine.