Zahed, care este căsătorit din aprilie cu partenerul său, un sud african, riscă să atragă asupra sa furia comunității musulmane franceze, însă acest lucru nu l-a împiedicat să facă toate demersurile pentru deschiderea moscheii.
„Într-o moschee obișnuită, femeile trebuie să stea în spate și să poarte văl, iar credincioșii gay se tem de agresiuni verbale și fizice. După săvârșirea pelerinajului Hajj am înțeles că homosexualii musulmani, care vor să se roage, au pur și simplu nevoie de moscheea lor„, a declarat Zahed cotidianului turc Hurriyet, care de altfel a fost primul care a anunțat acest lucru.
În noua moschee, care va fi deschisă pe 30 noiembrie într-o sală a unei capele budiste, nu se vor face diferențe între bărbați și femei și vor avea loc rugăciuni comune.