România a câștigat Campionatul Mondial de pescuit la crap 2012, aflat la a 14-a ediție și desfășurat între 25 și 30 septembrie pe Lacul Corbu din Mamaia. Pe locul al doilea s-a clasat Bulgaria, iar Serbia pe locul al treilea.
Și pentru că românii au dominat evenimentul mondial, câștigând aurul pe echipe și la individual, au atras și suspiciuni din partea celorlalți concurenți străini.
Anglia acuză echipa României că ar fi trișat folosind o momeală specială. Ei mai susțin că românii ar fi petrecut aproximativ cinci luni hrănind peștii din Lacul Corbu cu o rețetă specială.
Englezii au povestit presei britanice cum nu au putut face altceva decât să privească descurajați cum crapii mușcau momeala gazdelor, care au folosit „boilies”, un amestec de făină, ouă și arome.
Șeful echipei Korda England Carp, Ian Huntington, a spus că metoda discretă contravine spiritului fair play, recunoscând, totuși, că nu poate fi calificat drept trișat, din moment ce românii nu au încălcat nicio regulă.
Citește mai multe detalii despre acuzațiile la adresa României în cadrul Campionatul Mondial de pescuit la crap 2012, pe Mediafax.ro