Au mai rămas circa trei săptămâni până la super concertul pe care LMFAO îl va susține pe 4 octombrie la Arenele Romane. Trupa care a obținut anul acesta 6 premii la Bilboard Music Avards a trimis deja firmei organizatoare a show-ului „rider-ul” cu pretențiile celor doi componenți ai formației și ale staff-ului lor.
LMFAO – I’m In Miami Bitch de pe tare.ro
Alături de cerințele absolut normale pentru o formație care a dominat în acest an topurile muzicale din SUA și nu numai, se află și câteva pretenții ușor șocante. Americanii vor neapărat să viziteze castelul lui Dracula și cele mai cunoscute obiective turistice ale Capitalei.
Apoi, membrii trupei au subliniat că vor să știe de la echipa de producție programul minut cu minut și au cerut să aibă la ei permanent un aparat de măsurat… intensitatea vântului. Duo-ul electro pop, format din Redfoo și Sky Blu, au cerut un spațiu generos al scenei unde vor avea amplasată o mini garderobă, urmând să se schimbe împreună cu dansatorii chiar în fața spectatorilor.
Cea mai trăznită pretenție legată de show-ul propriu-zis se referă la două tipuri speciale de prezervative, „Trojan Magnum sized condoms” și „Durex ribbed for her pleasure condoms”, o cerință din care se poate trage concluzia că Redfoo și Sky Blu vor fi foarte primitori cu fanele care își vor exprima dorința să-i cunoască personal după concert, în backstage.
Surse din cadrul Unilife, agenția din Turcia care a adus LMFAO la București, susțin că totalul costurilor pentru acest show ating spectaculoasa sumă de 350.000 de euro, incluzând aici și construcția scenei .