Trenul Orient Express ajunge azi în București

De: Gabriela Voicu / 03.09.2012, 10:12
Trenul Orient Express ajunge azi în București
Faimosul tren Orient Express, care parcurge anual ruta Paris - Viena - Budapesta - Sinaia - București - Varna - Istanbul - București - Sinaia - Budapesta - Viena - Veneția, va sosi azi în București, la ora 14.20.

Orient Express, cel mai celebru tren din Europa, va sosi, azi, la ora 14.20, în Capitală, la Gara de Nord.

Orient Expres parcurge o dată pe an ruta Paris – Istanbul, rememorând traseul celui mai cunoscut tren european care pornea cu mai bine de 125 de ani în urmă, de pe peronul Gării de Est din Paris, spre Istanbul.

Trenul cu vagoane selecte și confortabile tranzitează România în perioada 2 – 10 septembrie, oprind în această dimineață la Sinaia, unde pasagerii vor putea vizita obiectivele turistice ale orașului, iar azi după-amiază va ajunge în București. Mâine, de la ora 9.00, își va continua călătoria spre Istanbul, următoarea oprire fiind Varna, Bulgaria.

Interior Orient Express

Orient Express va reveni de la Istanbul pe 8 septembrie, sosind în București Nord la ora 14.00. Trenul își va relua călătoria, spre Budapesta, pe 9 septembrie, la ora 10.50, din București Nord, având oprire turistică de aproximativ 5 ore în Sinaia.

Firma Venice Simplon Orient Express organizează anual călătoria cu acest tren pe ruta Paris – Viena – Budapesta – Sinaia – București – Varna – Istanbul – București – Sinaia – Budapesta – Viena – Veneția.