900.000 de euro, asigurarea anuală pentru o rablă

Rhys Barker, un tânăr de 27 de ani, și-a cumpărat o mașină second hand, din 2003, pentru care a plătit 1.600 de euro. Următorul pas a fost, normal, să-și facă asigurarea. Pentru aceasta, a început să caute online un asigurator.

Frustrarea sa a fost maximă atunci când a descoperit că, la majoritatea asiguratorilor, suma anuală pe care trebuia să o plătească depășea suma pe care a dat-o pe mașină.

Însă suma cerută afișată de site-ul Zenith Insurance i-a tăiat răsuflarea: compania a cerut nu mai puțin de 903.000 de euro anual pentru a-l asigura.

Convins că este o greșeală, tânărul a sunat la companie, unde interlocutorul i-a confirmat suma, fără a se arăta mirat de ea, ba mai mult, i-a oferit „oportunitatea” de a o plăti în rate lunare – 270.000 de euro avans și încă 10 rate de 120.000 de euro.

Rhys și-a luat permisul de conducere acum doi ani și, până să-și cumpere actuala mașină, a avut un Ford Fiesta, pentru a cărei asigurare a plătit 2.300 de euro.

El crede că acesta este unul dintre multele exemple care demonstrează „nebunia” criteriilor după care se ghidează societățile de asigurări, mai ales în cazul proaspeților soferi, exemplificând cu faptul că schimbând statutul său social din „singur” în „căsătorit” sau la declararea unei alte adrese asigurarea s-a redus. 

Rhys  și-a făcut asigurarea, în cele din urmă, la o altă companie, care însă i-a impus montarea unei cutii negre pentru înregistrarea stilului de conducere. Și acest lucru i-a creat nemulțumiri britanicului, care este supărat că dacă trebuie să frâneze brusc, de exmplu din cauza unui peton care îi iese în față, asigurarea va crește.

Pe de altă parte, Gary Humphreys, director la Zenith, spune că prețul cerut arată că firma „nu dorește să-l asigure” pe client. „Nu avem nimic cu nimeni, dacă evaluarea riscurilor iese din parametri, credem că o rată mai mare de 10.000 de euro îl va face pe client să caute o altă societate de asigurare”.