Prohibiția a fost o interdicție națională de a produce, comercializa, importa sau transporta băuturi alcoolice, impusă în Statele Unite la începutul anilor ’20. Măsura a fost luată pe fondul unei mișcări împotriva consumului de alcool, susținută în principal de protestanții din mediul rural. Legea Volstead și al 18-lea amendament la Constituția SUA au pus în practică prohibiția națională, care a durat până în 1933. În ciuda legilor dure și a măsurilor luate de autoritățile americane, Prohibiția nu a reușit să elimine consumul de alcool, în cei 13 ani în care a fost în vigoare, ba mai mult, a dus la apariția unor rețele de crimă organizată și la dezvoltarea celor existente, cum ar fi Mafia.
Pentru a face față cererii uriașe, contrabandiștii nu numai că produceau alcool, dar și furau cantități mari de alcool industrial, relatează Business Insider. Chimiștii plătiți de traficanți se asigurau apoi că elementele nocive, în special alcoolul metilic, erau eliminate, și se putea trece la realizarea produselor atât de căutate. Guvernul american a aflat de această practică și a început să adauge în alcoolul industrial substanțe chimice mult mai periculoase, cum ar fi kerosenul, acetona sau cloroformul. Acestea trebuiau să îmbolnăvească un număr de consumatori și să-i descurajeze pe ceilalți. Se estimează că numai în New York, între 1926 și 1927, au murit peste o mie de persoane, otrăvite de substanțele adăugate de autorități în alcoolul industrial.
În 1932, Serviciul de Sănătate Publică din SUA, împreună cu Institutul Tuskegee, au demarat un studiu clinic pentru a analiza evoluția naturală a sifilisului netratat la bărbații de culoare. Subiecții au fost atrași în cadrul programului sub pretextul că primesc asistență medicală gratuită din partea guvernului. Nu numai că participanților la studiu nu li s-a spus că sunt bolnavi de sifilis, dar nici nu au fost tratați corespunzător, nici măcar după apariția și acceptarea penicilinei ca remediu împotriva infecției.
Experimentul a reunit 600 de bărbați afro-americani, 399 de bolnavi și 201 sănătoși. Deși studiul era planificat să dureze doar șase luni, a ținut, până la urmă, 40 de ani. A fost întrerupt în 1972, după un articol Associated Press, care a făcut publice toate neregulile care se petreceau în cadrul experimentului Tuskegee.
Din 1954 până în 1961, virisul simian 40, SV40, s-a regăsit în componența vaccinului împotriva poliomielitei. Cercetările estimează că cel puțin 98 de milioane de persoane au fost injectate cu vaccinul contaminat doar pe teritoriul Statelor Unite. Guvernul federal a modificat prevederile referitoare la vaccinurile orale în 1961, dar medicii au continuat să administreze medicamentele până în 1963.
Virusul SV40 este cunoscut pentru faptul că duce la apariția cancerului la animale, dar nu există studii care să-l lege de dezvoltarea bolii la pacienții umani. Totuși, anumite cercetări au descoperit urme ale virusului în componența tumorilor cerebrale și pulmonare, atât la adulți cât și la copii.
Incidentul din golful Tonkin este expresia folosită pentru a desemna două lupte între nave americane și nord-vietnameze, care au avut loc pe 2, respectiv 4 august, 1964. Întâmplarea a dus la declanșarea războiului din Vietnam, iar autoritățile americane au fost acuzate, în numeroase rânduri, că au fabricat incidentul pentru a justifica o intervenție în statul comunist.
Oficial, distrugătorul american USS Maddox a fost implicat într-o luptă împotriva a trei nave vietnameze, în golful Tonkin, pe 2 august 1964, în urma căreia patru soldați vietnamezi au fost uciși, iar navele lor au fost serios avariate. Peste două zile, distrugătorul a răspuns unui atac vietnamez în aceeași zonă, iar președintele Lyndon Johnson a hotărât să ceară Congresului aprobarea pentru o intervenție militară, fapt care a dus la începerea războiului din Vietnam. În 2005 însă, NSA a desecretizat documentele legate de eveniment, conform cărora al doilea atac, cel care a determinat intervenția americană, nu a avut loc. Se pare că soldații de pe USS Maddox au interpretat niște semnale radar false drept un atac asupra lor din partea vietnamezilor, care nu au întreprins nicio acțiune în acea noapte.
În 1962, la scurt timp după ascensiunea lui Fidel Castro la putere în Cuba, Departamentul Apărării din Statele Unite a propus demararea Operațiunii Northwoods. Aceasta urma să utilizeze o serie de măsuri pentru a câștiga sprijinul opiniei publice americane și internaționale și pentru a justifica o intervenție armată în statul comunist. Conform dosarelor, care au fost desecretizate recent, tacticile care urmau să fie folosite includeau răspândirea unor zvonuri, distrugerea unei nave americane în golful Guantanamo și chiar organizarea de înmormântări pentru victimele fictive, sau chiar deturnarea unor avioane comerciale sau vase de croazieră. Din fericire, președintele John Fitzgerald Kennedy a refuzat propunerea oficialilor.
La începutul anilor ’50, guvernul Statelor Unite a autorizat CIA să înceapă Operațiunea MKUltra, un studiu clinic care urma să analizeze efectele hipnozei, torturii, izolării și ale LSD-ului, asupra pacienților umani. Cei mai mulți dintre aceștia nu știau despre ce e vorba, iar medicii și personalul spitalelor implicate au fost plătiți pentru a nu informa subiecții corespunzător. Autoritățile au oferit chiar heroină unor persoane dependente, pentru a le convinge să ia parte la experiment.
Până la încheierea operațiunii, în 1973, când multe dintre documente au fost distruse, mai mult de 30 de universități au fost implicate și cel puțin o persoană a murit, sinucigându-se după ce a ingerat LSD fără să știe.
În 1974, Richard Helms, directorul CIA, a obținut aprobarea președintelui Nixon pentru a începe o operațiune de recuperare a unui submarin rusesc scufundat în Oceanul Pacific. Americanii erau interesați de cele trei rachete nucleare armate, de câte o megatonă fiecare, care se aflau la bord. Deși documentele au fost desecretizate, unele informații lipsesc sau au fost distruse, așa că nu se știe dacă operațiunea a reușit sau nu. Totuși, vasul care trebuia să asiste la scoaterea la suprafață a submarinului a ajuns în Hawaii pentru „descărcarea elementelor recuperate”.
În 1985, mai mulți oficiali americani, apropiați președintelui Reagan, au facilitat vânzarea de arme către Iran, încălcând astfel un embargou care era în vigoare la acea perioadă. Profitul obținut astfel a fost apoi folosit pentru finanțarea grupului Contras, rebelii anti-comuniști din Nicaragua.
Întreaga situație a fost declanșată de capturarea a șapte cetățeni americani în Liban, de către un grup ostil care avea legături cu Iranul. După negocieri care au implicat și Israelul, Statele Unite au fost de acord să vândă arme Iranului, în schimbul eliberării ostaticilor. Implicarea președintelui Reagan în toată afacerea nu este cunoscută.
În 1990, o fată de 15 ani din Kuwait, a depus o mărturie, în fața Congresului din Statele Unite, împotriva soldaților din Irak. Nayirah, așa cum a fost numită fata, a spus că militarii luau bebeluși din incubatoarele spitalelor și îi aruncau pe podea, ca să îi omoare. Mărturia fetei, împreună cu alte motive, a dus la intervenția Statelor Unite în războiul din Golf.
O investigație ulterioară a demonstrat că discursul pe care fata l-a ținut în fața Congresului a fost conceput de gigantul de pe piața companiilor de relații publice Hill & Knowlton și, mai mult, că „Nayirah” era fiica ambasadorului din Kuwait în Statele Unite. Tom Lantos, cel care a co-prezidat comisia în fața căreia fata a depus mărturie, a coordonat întreaga afacere. Coincidență sau nu, comisia pe care o conducea închiria spațiu în sediul central al companiei de PR care a pus totul la punct.