8 TED Talk-uri despre călătorii care te vor trimite direct spre aeroport – VIDEO
Griji precum „De unde bani?”, „De unde timp?”, „De unde energie?” ne ademenesc pe fiecare dintre noi şi ne fac să credem că nu oricine poate călători. Însă o doză de inspiraţie te va ajuta să înlocuieşti aceste griji cu planuri de călătorie.
1. Pentru a călători nu îţi trebuie o avere
O să vrei să urmăreşti discursul scriitorului Tomislav Perko din Croaţia de nenumărate ori şi o să fii tentat să-l arăţi şi prietenilor. De fapt, o să vrei să-l vadă toată lumea pentru că îţi aminteşte că sfatul celor bătrâni de acasă nu are nicio legătura cu realitatea. Pericolele care ne pândesc în lume, răutatea oamenilor din jur sau alte stereotipuri în această direcţie nu te conduc pe niciun drum extraordinar. Perko crede că oamenii nu sunt nişte hiene care te adulmecă în permanenţă şi că e important să fii deschis faţă de ei. Vei fi surprins cât de dispuşi sunt aceştia să-ţi dea o mână de ajutor.
2. Setea de aventură se cultivă
Te va face să zici „Dom’ne, nu se poate”, îţi va smulge zâmbete sau o lacrimă dinspre colţul ochiului. Chris Burkard, fotograf surfer, vorbeşte despre rutina care intervine chiar şi într-o viaţă petrecută pe cele mai dorite plaje din lume. Despre cum a găsit fericirea, despre suferinţele din drumul până acolo şi despre cum se simte Nirvana, povesteşte cu un entuziasm care te va face să reconsideri atitudinea faţă de viaţă.
3. Există mai multe lucruri care îi leagă pe oamenii decât care îi despart
Rick Steves este o somitate în ceea ce priveşte turismul european, dar discuţia lui nu se rezumă la marginile continentului. Meseria îl „obligă” să călătorească preţ de patru luni pe an. Ce a învaţat este că, în ciuda culturilor, istoriilor, religiilor şi a tuturor celorlalte elemente conceptuale care ne caracterizează, fundamental suntem asemănători. Cu poveşti culese din Afganistan, Iran, El Salvador, Suedia, Olanda, Portugalia şi cu umor, discursul lui te face să înţelegi că doar călătorind şi fiind deschis la diversitate poţi înţelege cauzele, idealurile şi fundamentele popoarelor care, de pe canapeaua din sufragerie, par atât de diferite.
4. Vrei să călătoreşti, dar frica te ţine pe loc
Robin Esrock este un cunoscut scriitor, vorbitor şi prezentator TV de travel, dar probabil ar fi avut succes şi în stand-up comedy. A călătorit în 107 ţări, dar îşi aminteşte momentul de cumpănă care a pus capăt carierei lui de birou. După o viaţă de călătorit a învăţat că oamenii te vor ajuta mai degrabă decât te vor răni. De la Esrock vei mai afla că ţara pe care a găsit-o cea mai prietenoasă este Albania şi că, oricât de periculoase ar fi considerate unele locuri, cei mai mulţi localnici îţi vor prezenta ţara lor cu mândrie.
5. Călătoria din viaţa reală bate news feed-ul din reţelele sociale
Exploratorul Ben Saunder răspunde la o întrebare cât se poate de actuală: ce rost are să ieşim din casă şi cu ce folos dacă majoritatea experienţelor pe acest pământ au fost deja trăite de alţii înaintea noastră şi pot fi descoperite oricum din spatele unui ecran? Cu puternice incursiuni filozofice şi cochetări cu răspunsul la întrebarea „Care-i scopul?”, discuţia ne aminteşte adevăruri ce există dintotdeauna în interiorul nostru.
6. Călătorind găseşti un sens mai presus de tine
Judith Fein prezintă un unghi diferit al călătoriilor: nu ne gândim la vacanţele noastre ca la un drum cu două sensuri. Ne urcăm în avion, ajungem, luăm toate experienţele ce ni se oferă acolo şi ne simţim cât se poate de îndreptăţiţi. De câte ori ne gândim la ce lăsăm sau am putea lăsa în trecerea noastră? Fein te va încuraja să pui întrebări şi să acorzi toată atenţia cuvenită micilor detalii pentru că numai atunci poate lua amploare unul dintre cele mai frumoase momente dintr-o viaţă de călător şi de om.
7. Când nu te simţi în largul tău cu străinii, găseşte liniştea de care ai nevoie
De la Susan Cain vei afla că pentru o masă de oameni ce însumează între o treime şi jumătate din populaţia lumii gândul socializării îi înfioară. Şi se referă în special la introvertiţi. Da, călătoriile par mai degrabă experienţe zgomotoase şi cu oameni care vorbesc vrute şi nevrute agitându-şi mâinile. Dar nu este asta oare un stereotip? Pentru cei care fac paşi înapoi la gândul plecării într-o călătorie, Cain lansează un optimist „e perfect aşa cum eşti!” şi vorbeşte despre un alt tip de călătorie – cea cu linişte, axată pe interiorizare şi pe timp petrecut cu sine, la fel de preţioasă ca oricare alta.
8. Cuvântul „acasă” capătă o mie de valenţe
Pico Iyer are rădăcini indiene, este născut şi educat în Anglia, îşi plăteşte taxele în Statele Unite şi îşi simte sufletului în Japonia mai mult decât în oricare altă parte. Vorbeşte despre lume folosind cuvinte măreţe, articulând idei puternice, pe o voce caldă. Iyer crede că timpurile pe care le trăim sunt timpuri în care „acasă” nu ne mai leagă neapărat de un oraş, de o limbă sau de o ţară.