8 destinaţii din România unde redescoperi tradiţii inedite de Paşte – FOTO
1. Viscri
Situat în judeţul Braşov, Viscri este definiţia satului românesc medieval, unde arhitectura, îmbrăcămintea şi tradiţiile par că au fost congelate în ultimele sute de ani şi readuse la viaţă nu mai departe de acum câteva zile. Vei fi impresionat de amabilitatea localnicilor, de limbajul desprins din amintirile lui Creangă şi de peisajele pe care modernitatea nu a îndrăznit să le atingă nici măcar cu vârful degetului. În caz că nu ştiai, prinţul Charles a cumpărat o casă în acest sat, dulceaţa preparată la Viscri este comercializată în Paris şi scene dintr-un film spaniol au fost filmate aici.
2. Bucovina
Este zona despre care se spune că „timpul stă în loc” şi cine nu ar vrea ca timpul să stea în loc atunci când este plecat în vacanţă? Bucovina este cunoscută pentru arta decorării ouălor şi există, totodată, festivaluri dedicate acestui meşteşug popular; Ciocăneşti, de exemplu, este unul dintre satele care găzduieşte Festivalul Ouălor Încondeiate.
3. Maramureş
Ce loc este mai bun pentru a-ţi stimula nevoia de cunoaştere, de spiritualitate şi de întoarcere la orgini decât satele din Maramureş? Aici tradiţiile religioase au rămas intacte de sute de ani. Vorbim de obiceiuri precum aşezarea ramurilor de salcie la streaşina casei, de stropirea fetelor cu o crenguţă de busuioc pentru a fi „văzute bine”, de spălarea pe faţă cu apă neatinsă după scoaterea din fântână pentru a fi „curat ca argintul”. Nu, nu am citat dintr-o carte de basme româneşti, asta te aşteaptă dacă alegi Maramureşul de Paşte.
4. Dobrogea
Nu te grăbi să îţi îndrepţi încă gândul spre terasele de pe falezele din Mamaia sau spre petrecerile din jurul focului din Vama Veche. Dobrogea are şi ea de oferit tradiţii nealterate de valurile modernităţii şi îmbogăţite de influenţa popoarelor greceşti şi turceşti. Cele mai cunoscute obiceiuri la care vei putea asista sunt: „Olăria” – focul enorm alcătuit din resturi vegetale şi rostogolit pe dealuri pentru purificarea zonei – şi „Paparuda” – invocarea ploii prin cântece, dansuri şi bătăi din palme, de către un grup de fete şi înfăşurate în frunze şi ghirlande.
5. Moldova
Există oare un picior de plai unde tradiţiile religioase şi cele viticole să se împletească mai armonios? Moldova este dovada palpabilă că, mai la est de râul Putna, recolta de struguri a Casei Panciu poate concura fără complexe cu faimoasele de pe Valea Loarei. Şi unde s-a mai auzit de femei mai pricepute în ale învârtitelor cu brânză de oaie, colaci sau pască? Dacă vrei să faci o extravaganţă pitorească de cel mai înalt rang, trage la Hanul Ancuţei din povestea lui Sadoveanu. Dacă eşti în căutarea unui partener de viaţă, tradiţiile din Moldova arată că fetele singure merg la biserică în ziua de Paşte, spală clopotul bisericii cu apă din fântână, iar apoi se spală pe faţă cu aceeaşi apă pentru a avea noroc la bărbaţi. Dacă eşti în căutarea unei partenere de viaţă, nu sta prea departe de zona bisericii în ziua de Paşte.
6. Vama Veche
În ciuda nostalgiilor şi regretelor ce succed deja clasicului „Vama Veche nu mai e ce-a fost”, aici poţi să te bucuri, totuşi, cum se cade de o porţie de calcan şi una de rapane proaspăt pescuite din valurile mării, stropite cu o carafă de Panciu (la Cherhana). Şi să ne ierte Dumnezeu, dar ce suflet să ai în tine să spui „nu” unei sticle de vin deşertate sub idilice umbreluţe de paie. Ca să nu mai vorbim de şansele nicicând mai bogate de a te trezi prins fără drept de apel într-o romanţă mocnind în foc şi patos, că doar nu puţini ne-am găsit aici pereche. La Vama Veche.
7. Mamaia
La mai puţin de 60 de km de aceasta, ajungi în Mamaia, ţinta numeroaselor critici aduse opulenţei şi extravaganţei. Totuşi, aici poţi să te răsfeţi luând cina într-un restaurant elegant cu vedere la mare, pentru ca apoi să dansezi până dimineaţa într-unul dintre cluburile de pe litoral. În acelaşi weekend, are loc anul cea de-a 19-a ediţie a festivalului de muzică tehno Sunwaves, transformat în motiv de mândrie naţională pentru împătimiţii genului electronic.
8. Băile Felix
Staţiunea balneară Băile Felix este recomandarea noastră dacă nu ştii cum să te relaxezi cât mai profund în minivacanţa de Paşte. Nu doar că poţi să te răsfeţi până la extaz cu ape binefăcătoare şi cu nămol mineral, dar temperatura anumitor izvoare ajunge până la 40-50ºC. Aşadar, poţi să faci baie în aer liber indiferent de vremea de afară.