6 joburi pe care o mamă nu le-ar dori pentru copilul său!
Cele mai multe mame poate că s-au simțit chiar dezamăgite de o decizie sau alta, în general, de alegerile odraslelor personale.
Pentru marea majoritate, un job este o oportunitate de a trece la lucruri mai mari și mai bune, de a găsi ceva un pic mai bine adaptat la nevoile personale.
O nouă ușă se deschide și alta veche se închide în spatele nostru, odată cu tot ce e urât în spatele ei. Doar că unele uși sunt mai rezistente la închidere, iar unele pete sunt atât de negre încât nu pot fi acoperite.
Iată 6 exemple de joburi (cel puțin)… ciudate:
6) „Garbologist” („gunoiolog”, în traducere liberă)
Garbologia (sau gunoiologia), studiul gunoiului, a fost practicată în primul rând de Universitatea din Arizona, SUA, unde a început ca o idee pentru un proiect de clasă.
Principala preocupare a acestui job este colectarea și coroborarea informațiilor cu privire la natura gunoiului din zilele noastre.
Este lesne de înțeles de ce un „gunoiolog” s-ar putea să evite subiecte de conversație referitoare la ocupația sa, la petreceri sau la întâlnirile amoroase.
5) Cobai în testarea efectelor gravitației
S-ar putea să vă surprindă să aflați că există modalități de a câștiga bani în timp ce stai pe spate, fără a recurge la prostituție.
Este vorba despre un proiect al NASA care implică multă rezistență fizică din partea subiecților. Aceștia sunt rugați să stea întinși la o înclinare de șase grade, luni de zile în șir, pentru a testa efectele imponderabilității asupra astronauților.
Pare cel mai ușor loc de muncă de pe planetă, doar că trebuie să ținem cont de faptul că starea de repaus, pentru perioade lungi de timp, condamnă mușchii la atrofie, densitatea osoasă scade, iar starea fizică generală se deteriorează vizibil.
4) Muncitor la canalizare
Cu ușurință, acest job este un bun pretendent la titlul de „cel mai rău loc de muncă” știut vreodată. Muncitorii de la canalizare din Dehli, India, se expun pentru suma de 3 dolari pe zi.
Ei se scufundă fără nicio protecție, cu excepția unei perechi banale de chiloți, în rezervoarele pline de șobolani, gândaci și dejecții umane.
Tancurile, construite în cartiere neautorizate, sunt de multe ori prea mici pentru cantitățile mari de deșeuri provenite din canalizarea orașului. Ca urmare, zilnic, excesul de deșeuri trebuie să fie îndepărtat manual.
3) Degustător (uman) de mâncare pentru animale
Toată lumea vrea tot ce e mai bun pentru animalele lor de companie și tocmai de aceea unele firme recurg la măsuri extreme, pentru a asigura calitatea produselor alimentare destinate patrupedelor.
În acest sens, se apelează la un om pentru a le verifica. Acesta are, astfel, o varietate de responsabilități: confirmarea prospețimii, eliminarea oaselor și a cartilajelor și, desigur, degustarea produsului final.
2) Panou publicitar uman
Câte tatuaje nereușite au enervat mame neimpresionate, pe întreg globul? Doar că unele tatuaje aduc și venituri frumoase posesorilor.
Într-o lume în care aproape fiecare formă de mass-media este marcată de reclame, nu e de mirare că publicitarii au pus ochii pe cel mai prețios suport: pielea.
În 2003, Jim Nelson a fost plătit cu suma 7.000 dolari de către o firmă de web hosting pentru ca acesta să își tatueze permanent logo-ul lor pe partea din spate a capului.
Un exemplu și mai extrem a avut loc în timpul campaniei prezidențiale din SUA, în 2012, când luptătorul profesionist Eric Hartsburg a vândut spațiul de pe tâmpla sa dreaptă pentru a face publicitate candidatului Mitt Romney.
1) Mirositor de prosoape de hârtie
Cel mai ciudat job cunoscut vreodată, „mirositor de prosoape de hârtie”, are și cele mai mari venituri.
Sunt angajați de către marile companii de bunuri de larg consum pentru a se asigura că prosoapele de hârtie rămân inodore înainte, în timpul și după utilizare.
Poate că este stânjenitor să îl treci în CV sau chiar produce zâmbete, dar acest loc de muncă este unul plătit surprinzător de bine.
Este o poziție foarte râvnită, ținând cont de faptul că se pot câștiga sume între 19.000 dolari și 52.000 dolari pe an, în funcție de nivelul de experiență… orice ar însemna asta!