În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, stresul de sărbători este cauzat, în mare parte, de uitarea lucrurilor simple, de ignorarea miracolelor care se întâmplă în jurul nostru şi de axarea tot mai mare pe aspectul material / comercial al sărbătorii.
“Tot aud vorbindu-se de tradiţiile de Sărbători, însă mulţi omit că o tradiţie poate fi schimbată în timp, prin repetiţie, cu o altă tradiţie. Ceea ce era tradiţie acum 15-20 de ani – aşezarea la masă cu cei dragi, jocurile de iarnă, omul de zăpadă, pomul de Crăciun, îmbrăţisările, scrisorile – acum este înlocuită cu alte tradiţii, precum cadourile cât mai scumpe şi mai opulente, goana nebună după mâncare de Crăciun şi de Revelion şi de nevoia obsesiv-compulsivă pentru comunicarea la distanţă şi pentru socializarea virtuală”, declară Dana Ţupa, fondatorul primei şcoli de yoga din România acreditată internaţional, PURNA Yoga Academy.
Totodată, specialistul recomandă ca în această perioadă să facem o pauză de la … grijile cotidiene, să învăţăm să ne relaxăm şi să ne bucurăm mai mult de prezenţa celor dragi. Pentru a reuşi să readucem un echilibru în viaţa noastră, profesorul de yoga ne recomandă să adoptăm cinci paşi simpli:
Să învăţăm să practicăm recunoştinţa în fiecare zi din viaţa noastră!
“Mulţi dintre noi am devenit foarte pesimişti, iar această stare ne impedică să vedem lucrurile grandioase din viaţa noastră. Uităm că suntem sănătoşi, că putem merge, asculta, vedea şi că avem un acoperiş deasupra capului. Legea Rezonanţei acţionează inexorabil, fie că ştim asta sau nu; de aceea se şi spune că această practică a recunoştinţei, poate face să atragem ca un magnet sănătatea şi prosperitatea, mulţumind pentru ceea ce avem. Treizeci de zile de recunoştinţă practicate imediat după ce ne-am trezit, ne pot îmbunătăţi substanţial viaţa şi percepţia asupra mediului înconjurător. Până la urmă, orice fiinţă are impregnată în subconştient dorinţa de a fi fericită şi recunoştinţa contribuie din plin la această stare”.
Putem consuma alimente dulci!
În opinia specialistului, consumul de alimente dulci, pe cât posibil naturale (stafide, curmale, smochine etc) este indicat întrucât, acest gust aduce o stare de plăcere şi de relaxare.
Putem practica meditaţia pentru a scădea nivelul cortizolului – hormonul stresului.
“Una dintre cele mai simple meditaţii este aceea în care ne putem concentra întreaga atenţie asupra felului în care decurge respiraţia, permiţând astfel observarea gândurilor atunci când apar în minte şi abandonarea luptei de a le controla. Fie că sunt gânduri pozitive sau negative, ele sunt tranzitorii şi impermanente, iar observarea lor, se face fără a judeca. Studiile ştiinţifice au demonstrat că meditaţia şi observarea respiraţiei (meditaţie Vipassana sau Mindfulness), îmbunătăţesc memoria, cresc creativitatea, scad starea de iritabilitate, anxietate şi depresie”.
Practică yoga!
“Mişcarea şi atenţia asupra corpului în timpul practicilor yoga, pot duce la obţinerea unei stări de calm şi de echilibru. În plus, a ieşi din casă şi a te regăsi într-un grup care practică împreună cu tine, poate avea o conotaţie pozitivă, în sensul de a ieşi din singurătatea celor patru pereţi ai casei, fără a interacţiona social invaziv”, spune profesorul internaţional de yoga.
Fii darnic cu cei mai puţin norocoşi ca tine!
„Este de notorietate faptul că sentimentele de singurătate, depresie şi anxietate, se topesc odată cu senzaţia de utilitate personală. Oricine suferă de depresie, spre exemplu, are tendinţa de a se concentra în mod egoist, doar asupra propriei persoane, ori a dărui sau a face bine celor din jur, înseamnă din start să te concentrezi asupra altora. Zâmbetul unui copil sau al unui bătrân căruia îi faci o bucurie, daruindu-i din suflet un cadou, îţi poate schimba radical starea în bine”,