Chiar dacă acest lucru nu a fost întotdeauna ușor, uneori fiind necesară chiar și efectuarea de teste ADN, unii americani au putut să-și urmărească linia strămoșilor până la țara, sau uneori chiar tribul, de origine.
Aceste cercetări au dezvăluit uneori și realități neplăcute, cum ar fi cea că strămoșii lor au fost, în decursul istoriei, sclavi.
Iată, în continuare, 5 persoane foarte influente din Statele Unite ai căror strămoși au fost sclavi.
5. Condoleezza Rice – fost secretar de Stat
La o întâlnire a boardului de conducere al Institutului Aspen, Condoleezza Rice a fost întrebată dacă dorește să participe la Programul Finding Your Roots.
Rezultatul tehnicilor moderne de analiză ADN a bulversat total imaginea pe care primul Secretar de Stat afro-american o avea despre strămoșii săi. Rice credea că este descendenta unei linii de bărbați africani puternici, însă a putut fi depistat, cu ajutorul ADN-ului, originile sale din trecut până la tribul Tikar din Camerun. Mai mult, ea se trage dintr-o linie de femei puternice, una dintre stră-stră-străbunicile sale fiind Sinai (sau Zina).
Surprinzător pentru Rice, în ADN-ul său există și urme europene, Zina fiind servitoarea favorită a stăpânului său italian, cu care a făcut și copii.
4. Bill Cosby – actor, scriitor și comedian
William Henry „Bill” Cosby, Jr. s-a născut în Philadelphia, în 1937. În tinerețe, Bill Cosby a fost extrem de implicat în numeroase activități sociale și extreșcolare. Profesorii său notau că, în afară de faptul că era lider în toate domeniile, era, în același timp, și clovnul clasei, atitudini pe care le-a păstrat și ca adult.
În anii ’80, Cosby a decis să-și afle originile iar în 1987 John Cerny i-a dat răspunsul: stră-stră-străbunica sa a fost o sclavă, Maria, născută în 1797, deținută de John Cosby, un mic fermier din comitatul Nelson din Virginia.
3. Al Sharpton – preot baptist, luptător pentru drepturile civile, consilier la Casa Albă
Al Sharpton este un preot baptist, cunoscut pentru implicarea sa în probleme rasiale. Implicat în numeroase proteste împotriva discriminării rasiale, el a fost arestat de câteva ori iar adversarii l-au acuzat de multe ori că tensionează și mai mult situațiile conflictuale.
Sharpton a descoperit originile sale din întâmplare, atunci când un reporter al Daily News a fost întrebat dacă vrea să participe la programul de aflare a originilor. În loc de răspuns, reporterul l-a întrebat pe Sharpton dacă vrea să participe la program, iar acesta și-a dat acceptul.
Nu numai că și-a aflat strămoșii, dar Sharpton a descoperit cu stupoare că străbunicul său a fost sclavul Juliei Thurmond, ascendenta unui cunoscut politician american, renumit pentru ideile sale segregaționiste.
2. Michelle Obama – Prima Doamnă
După doi ani de investigații și teste DNA, se cunoaște acum linia ascendenților Primei Doamne, care începe în Georgia, în 1852. Stră stră străbunica sa, Melvinia Shields, a fost „proprietatea” stră stră stră străbunicului său, cu al cărui fiu, Charles Marion Shields, a avut primul copil la 15 ani. Prima doamnă a afirmat că dorește să creadă că relația dintre cei doi a fost consensuală.
Aceasta este de fapt cam singura declarație făcută de Michelle Obama despre strămoșii ei, Alte informații, care provin din cercul celor care au făcut cercetările arată că mulți dintre strămoșii Primei Doamne nu au fost „de soi”, fiind mici proprietari de pământ pe care îl lucrau alături de sclavii lor.
1. Samuel L. Jackson – actor, producător, fost activist pentru drepturile omului
Originile renumitului actor au fost identificate înapoi în timp până până la tribul Benga din Gabon, în Africa Franceză de Vest.
Pentru Jackson, care a fost crescut de bunicul său, un îngrijitor din Chattanooga, acest lucru este cel mult interesant, dar lipsit de cea mai mică importanță. Cariera sa este dovada vie că Jackson este o persoană independentă de culoarea pelii și de originea strămoșilor săi, el luptând de unul singur pentru a reuși în viață și nefăcând absolut niciodată vreo referire la strămoșii săi.