Multe dintre aceste date specificate pe ambalaje se referă exclusiv la gustul produsului, nicidecum la siguranța alimentară, arată Dana Gunders, expert în nutriție și alimente la Consiliul de Apărare al Resurselor Naturale (Natural Resources Defence Council – NRDC).
Click aici pentru prognoza meteo pe mai multe zile. Vremea pe apropo
Iată de ce afaceristul Doug Rauch va deschide, la începutul anului viitor, un supermarket și un restaurant în Boston, unde vor fi comercializate exclusiv produse „expirate”, dar care nu pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Iată câteva dintre produsele care se găsesc în această situație:
Chips-urile cu tortilla au un termen de valabilitate de o lună de la ambalare, însă după această perioadă singurul lor inconvenient este că își pierd savoarea. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a le „recondiționa” este încălzirea lor puternică, cu un strop de ulei, într-un cuptor.
Potrivit lui Gunders, iaurtul rezistă mai mult de șase săptămâni, o perioadă mult mai lungă decât cea înscrisă pe termenul de valabilitate. Pentru a putea fi consumat trebuie doar aruncat stratul superior, care a fost în contact cu aerul din recipient.
Ciocolata rezistă un timp foarte îndelungat, însă poate prezenta pe suprafață un strat albicios (floare) după contactul îndelungat cu aerul. Acest lucru se întâmplă datorită „topirii” grăsimilor cristaline din componența ei, însă acest strat nu prezintă niciun pericol pentru cei care vor să o consume.
Și ouăle sunt aruncate mult mai devreme decât ar trebui. Gunders arată că acestea rezistă 3-5 săptămâni, cu condiția să fie păstrate la temperaturi sub 5 grade Celsius, pentru a preveni dezvoltarea Salmonelei.
Laptele va mirosi urât cu mult timp înainte de a face rău persoanei care îl bea. Recomandarea lui Gunders este de a nu lăsa sticla (cutia) la temperatura camerei, ci de a o închde ermetic și a o păstra la o temperatură de 2 grade.