4500 de km in Hyundai Accent
Daca sunteti curios sa aflati cum se comporta un Hyundai Accent pe parcursul a 4516 de km, cat va costa si cat dureaza o deplasare Bucuresti-Geneva si retur, aveti mai jos toate informatiile.
Intrucat marea majoritate a celor care calatoresc in strainatate cu masina nu folosesc automobile noi, am ales pentru acest test un Accent cu un rulaj de cca 13.000 de km. Astfel am avut posibilitatea sa verificam fiabilitatea celui mai popular model al constructorului coreean si sa vedem cum sta cu performantele si consumul de carburant dupa ce motorul „si-a mai dat drumul”.
Pentru ca tot am pomenit de motor, va spunem ca Hyundai-ul nostru era echipat cu propulsorul de 1,5 l ce ofera 90 CP la 5600 de rot/min si un cuplu maxim de 130 Nm obtinuti la 3050 de rot/min.
Spatiul pentru picioare este destul de limitat, astfel ca dupa 500 de km, apar senzatii de amorteala. Daca ne referim la kilogramele transportate, noi am reusit „performanta” sa caram tot timpul peste 400 de kg, destul de mult daca tinem cont ca sarcina maxima a lui Hyundai Accent este de 480 de kg. In ciuda acestora, protagonistul nostru ne-a impresionat printr-un nerv deosebit pe sosea, calitate pe care am putut sa o apreciem mai ales pe traseul Pitesti – Nadlac.
Drumul ne-a obligat la numeroase depasiri, asa ca am putut exploata la maxim beneficiile cutiei de viteze cu etajare scurta. Reversul apare in schimb la rularea pe autostrada, acolo unde motorul functioneaza la turatii destul de ridicate in cazul rularii cu viteza mare. Valoarea de 9,1 l/100 de km poate parea la prima vedere putin cam mare daca tinem cont de capacitatea motorului si de faptul ca aproximativ 2900 de km au fost parcursi pe autostrada.
Daca tinem seama insa de gradul de incarcare al masinii si de vitezele medii obtinute, cei 9.1 l/100 de km sunt mai mult decat rezonabili. Vitezele medii de deplasare din tabel reprezinta o medie orara in care au fost inclusi si „timpii morti” datorati pauzelor pentru alimentare, servirea mesei, stat la coada la granita, etc. Pentru ca tot a venit vorba de stat la coada, e bine sa stiti ca la granita dintre Romania si Ungaria pierdeti cam 45 de min, iar intre Ungaria si Austria se poate sta si doua ore.
Asa ca pentru a obtine o medie orara de 80 de km/h in Romania, trebuie sa mergi aproape tot timpul cu peste 120 de km/h, iar pentru a obtine aproximativ 90 de km/h prin Ungaria, Austria si Elvetia trebuie sa „tragi” cu peste 140 de km/h. Asa ca o spunem inca o data, masina a consumat chiar putin, am spune noi, pentru regimul la care a fost exploatata.
In ceea ce priveste felul in care masina arata si se comporta dupa un rulaj de 17.000 de km, lucrurile stau la superlativ. Desi 13.000 de km au fost parcursi exclusiv in Romania, trenul de rulare nu da semne de oboseala, amortizoarele au ramas la fel de ferme, iar bucsele nu se aud. Franle s-au pastrat si ele bine, insa nici la masinile noi ele nu sunt atat de prompte pe cat ne place noua.
Probabil ca ne-am obisnuit noi prea tare cu Alfa Romeo, pentru ca alti colegi de presa le apreciaza ca fiind in regula. Caroseria este impecabila, fara sa produca zgomote suspecte in timpul mersului si fara sa apara probleme la inchiderea usilor sau la etanseitatea chederelor.
Per anamblu, Hyundai Accent se dovedeste o masina rezistenta si absolut in regula pentru nevoile normale ale unei familii obisnuite, cu un pret competitiv si cu suficiente resurse pentru a parcurge distantele rapid. Daca nu ai reactii adverse din considerente pesonale, Accentul este exact ce ti-ai dorit.
Sursa: www.autoshow.ro