Dacă una, două sau toate cele de mai sus ți se întâmplă și o pui pe seama ei, lui, prietenilor, familiei etc., atunci probabil că ești indisponibil/ă emoțional. Problema ar putea fi la tine. Iată câteva simptome care indică faptul că nu ești emoțional disponibil/ă.
1. Să spui Nu devine un obicei
Dacă ești într-o fază în care, practic, spui Nu la orice plan pe care îl fac prietenii sau familia ta, dacă te folosești de scuze dintre cele mai banale, cum ar fi că ești obosit, că vrei să vezi ceva interesant la televizor, că ai un antrenament, că nu ai starea necesară etc., ești cel mai sigur o persoană indisponibilă emoțional. De asemenea, dacă îți faci planuri și te răzgândești în ultimul moment, ăsta e un alt indicator că vrei să fii singur.
2. Ai dileme în privința relațiilor
Să spunem că întâlnești pe cineva și ești fericit/ă cu ea/el. Compania sa te face să râzi și să te eliberezi de stres. Dar în momentul în care încearcă să fie intim cu tine sau face un pas personal, cum ar fi să te introducă familiei și prietenilor sau să vorbească despre viața ta personală, faci un pas înapoi. Nu vrei să te implici în astfel de discuții. Acest lucru arată că în prezent ești indisponibil emoțional. Această situație s-ar putea întâmpla și cu prietenii. În momentul în care cineva ajunge să te cunoască mai bine, în momentul în care cineva duce prietenia cu tine la un nivel mai apropiat, ai tendința de a mări distanța. Totodată, ai tendința de a-ți face mulți prieteni și de a ieși cu toți, astfel încât să eviți să devii apropiat și să atingi un nivel personal cu oricine.
3. Alte fixații
Ca să nu trebuiască să te conectezi cu alte persoane emoțional, devii dependent de alte activități. Îți petreci cel mai mult timp fie la birou, fie citind sau făcând sport și folosești aceste scuze ca să nu te întâlnești cu alți oameni. Te implici în relații doar pentru beneficii sexuale, unde nu e loc de prea multă vorbărie sau conectare. De asemenea, ai tendinăa de a găsi defecte la tine și la oamenii din jurul tău. deci, dacă te găsești într-o chestie fixistă pentru o perioadă lungă de timp, atunci ești indisponibil emoțional.